Insulele Solomon
Încă de când a intrat sub protectorat britanic în anul 1893, statul oceanic nu a avut o forţă militară proprie. Rolul acesteia a fost preluat de Marea Britanie, cel mai bun exemplu fiind perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când numeroase trupe britanice au fost staţionate pe Insulele Solomon. Nici după obţinerea independenţei lucrurile nu s-au schimbat, iar în perioada tulbure a conflictelor etnice dintre anii 1998 - 2006, a fost nevoie ca Noua Zeelandă şi Australia să intervină şi să restabilească pacea în această ţară.
Părţile beligerante au fost dezarmate, iar în prezent forţele poliţieneşti din Insulele Solomon sunt singurele capabile să asigure ordinea internă, precum şi paza graniţelor. Nu există nici măcar un protector oficial pentru Insulele Solomon, deşi un acord între Insulele Solomon şi Australia a fost semnat recent, aceasta din urmă obligându-se, în schimbul unor plăţi, să ofere sprijin armat în cazul unui eventual război.
Costa Rica
Chiar dacă micul stat din America Centrală a avut o armată regulată până la jumătatea secolului XX, astăzi el face parte din categoria exclusivistă a statelor care nu deţin o forţă militară. Decizia îi aparţine fostului preşedinte, Jose Figueres Ferrer, cel ce a abolit toate structurile militare costaricane în anul 1948, din cauza războiului civil care a dus la moartea a circa 2.000 de persoane.
Pentru a-şi întări decizia, preşedintele a dărâmat atunci zidurile celui mai important centru militar din ţară, Cuartel Bellavista. În prezent, siguranţa internă este asigurată de Fuerza Publica, poliţia locală, cea care este răspunzătoare şi pentru paza graniţelor. Graţie Tratatului Inter-American de Asistenţă Reciprocă la care a aderat în anul 1947, Costa Rica se poate bucura de ajutorul a nu mai puţin de 21 de ţări americane, printre care şi SUA. Tratatul prevede ca în cazul în care una dintre ţările semnatare este ameninţată, celelalte să îi asigure acesteia, neîntârziat, suport militar.
Samoa
Fără a cunoaşte conflicte majore de-a lungul istoriei sale, Samoa se bazează astăzi pe relaţiile de prieteni cu vecinii săi, chiar şi în cazul unui eventual, dar puţin probabil, conflict armat. Asemenea celorlalte ţări care nu deţin o armată, Samoa are, în schimb, o forţă poliţienească.
Chiar şi aşa, îndatoririle care revin unei armate profesioniste sunt departe de ceea ce poate realiza o forţă poliţienească statală. Samoa a semnat un tratat de prietenie cu Noua Zeelandă în anul 1962, tratat prin care ultima oferă ajutor militar de orice natură în cazul unui conflict. Acordul, însă, este considerat de mulţi ambiguu, criticile vizând o stipulaţie care permite oricăreia dintre cele două ţări se renunţe la beneficiile tratatului oricând doreşte.
Palau
În ciuda faptului că nu deţine o armată profesionistă, statul Palau se bucură de asistenţa unei forţe poliţieneşti solide ale cărei atribuţii includ, printre altele, chiar şi protecţia ţării în faţa unei invazii străine.
Evident, însă, că acest stat nu se putea baza doar pe încrederea oamenilor de ordine, astfel că Palau şi-a asigurat graniţele încheind un tratat, în anul 1983, cu Statele Unite ale Americii. Tratatul prevede ca SUA să asigure asistenţă militară totală în orice situaţie în care suveranitatea statului Palau este ameninţată, devenind în acest mod protectorul de facto al micului stat.
Andorra
Poate nu o să vă vină să credeţi dar Andorra, o ţară a cărei armată număra 10 oameni în anul 1914, a declarat război Germaniei şi a participat la Primul Război Mondial alături de forţele aliate. Participat este impropriu spus pentru că insignifianta armată a Andorrei nu a avut nicio relevanţă în vreuna dintre luptele aşa-numitului Mare Război. Mai mult, atunci când Germania a fost învinsă, Andorra nici măcar nu a fost invitată la negocierile de pace care au avut loc, la sfârşitul războiului, la palatul de la Versailles.
În 1931, grupul de bărbaţi care cu greu putea fi numit armată a fost desfiinţat, locul său fiind luat de Poliţia Naţională Andorreză, o forţă internă compusă din 240 de poliţai. Şi totuşi, Andorra are nu mai puţin de 3 protectori importanţi... Franţa şi Spania şi-au manifestat intenţia de a asigura suveranitate Andorrei chiar şi prin forţă armată în faţă oricărei agresiuni venite din exterior sau chiar din interior. De altfel, în anul 1933, armata franceză s-a văzut nevoită să intervină pentru a pune capăt tensiunilor care degeneraseră în acte de violenţă în Andorra. Celor două puteri militare europene li se alătură şi NATO, forţele armate ale acestei organizaţii fiind gata să intervină în orice moment pentru a asigura liniştea andorrezilor.
Grenada
Încă din momentul invaziei americane din anul 1983, statul Grenada din Marea Caraibelor nu a mai avut o forţă armată. Intervenţia SUA a venit atunci pe fondul apropierii guvernului grenadez de Cuba şi URSS, acesta manifestându-şi făţiş opţiunile socialiste. Prim ministrul Maurice Bishop a fost executat, iar Grenada a devenit un stat cât se poate de democratic, fără a avea însă o forţă armată.
De aproape 3 decenii, Grenada se bazează doar pe forţa poliţienească şi pe un precar Sistem de Protecţie Regională. Şi cum nu există niciun protector oficial al micului stat caraibian, acesta este nevoit să se încreadă în ajutorul vecinilor săi: Antigua & Barbuda, Dominica, Saint Kitts & Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent & Grenadine sau Barbados. Este greu de crezut, însă, că aceste ţări vor putea furniza ajutor militar în cazul unei posibile invazii atâta vreme cât nici ele nu deţin forţe armate impresionante sau un sistem defensiv profesionist. În acest caz, Grenada nu se va putea baza decât pe mai vechiul său oponent, Statele Unite ale Americii.
Insulele Marshall
Chiar dacă prin Pactul de Liberă Asociere din anul 1983, Insulele Marshall şi Statul Federal Micronezia au devenit ţări suverane, toate cele trei naţiuni se află sub protectorat american. Aceasta înseamnă că Statele Unite ale Americii sunt obligate să asigure graniţele celor trei state, în cazul unei agresiuni, ca şi cum ar fi propriile sale graniţe.
Şi cu toate acestea, doar Insulele Marshall nu deţin o forţă armată. De altfel, guvernul din această ţară susţine că îndatoririle apărării nu îi revin, ele fiind o responsabilitate a guvernul de la Washington. În schimb, Insulele Marshall deţin o forţă poliţienească destul de redusă, suficientă însă pentru a asigura liniştea cetăţenilor din interiorul ţării.
Liechtenstein
La fel ca şi alte exemple din acest clasament, Liechtenstein şi-a abolit propria armată, şi asta încă din anul 1868, imediat după încheierea războiului austro-prusac. Motivul? O armată necesita prea multe cheltuieli, pe care ţara nu şi le poate permite. Chiar dacă alte state europene au sugerat guvernului din Liechtenstein să îşi înfiinţeze o altă armată, autorităţile nu au putut găsi fondurile necesare unei asemenea instituţii.
Pentru a păstra liniştea în interiorul acestui microstat, există totuşi o forţă poliţienească numită Poliţia Naţională a Principatului Liechtenstein. Curios este faptul că mica naţiune europeană nu are niciun protector oficial. Au existat voci care au susţinut că Elveţia s-a obligat să trimită trupe în cazul unui conflict armat, însă cele două ţări nici nu au confirmat, nici nu au negat existenţa unui asemenea tratat.
Nauru
Nauru, cel mai mic stat insular din lume, cu o suprafaţă de numai 21 de kilometri pătraţi, este unic în multe feluri. Þara este atât de mică încât nu îşi permite să aibă nici măcar o capitală, cu atât mai mult o armată care să o apere.
Există totuşi o mică forţa poliţienească ce veghează la bunul mers al lucrurilor. Nauru, un minuscul stat micronezian, se bazează exclusiv pe exportul de fosfat, şi păstrează legături strânse cu Australia şi celelalte state componente ale Microneziei. Între Nauru şi Australia există chiar un pact prin care cea de-a doua se obligă să o sprijine armat pe prima ori de câte ori situaţia o cere. Tratatul a fost confirmat în anul 1940, atunci când marina australiană a atacat navele germane ce asediau Nauru.
Vatican
Răsfoind lista ţărilor de mai sus, aproape că este de la sine înţeles că Vaticanul, cel mai mic stat al lumii, nu deţine "de jure" o armată proprie. În fapt, au existat numeroase grupări militare create de-a lungul timpului care să apere Vaticanul şi, mai ales, pe Papă, cea mai importantă dintre acestea fiind Garda Palatină. Aceasta a fost, însă, desfiinţată în anul 1970, responsabilitatea apărării Pontifului revenind simbolicei Gărzi elveţiene.
Există, de asemenea, şi un corp al Jandarmeriei, dar acesta este considerat, mai degrabă, o forţă civilă decât una militară. Şi cum Vaticanul se află în Roma, fiind înconjurat complet de Cetatea Eternă, Italia este responsabilă cu apărarea sa. În prezent, Italia deţine o forţă armată de aproape 200.000 de oameni, dintre care peste 40.000 activează numai în marină.
Încă de când a intrat sub protectorat britanic în anul 1893, statul oceanic nu a avut o forţă militară proprie. Rolul acesteia a fost preluat de Marea Britanie, cel mai bun exemplu fiind perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când numeroase trupe britanice au fost staţionate pe Insulele Solomon. Nici după obţinerea independenţei lucrurile nu s-au schimbat, iar în perioada tulbure a conflictelor etnice dintre anii 1998 - 2006, a fost nevoie ca Noua Zeelandă şi Australia să intervină şi să restabilească pacea în această ţară.
Părţile beligerante au fost dezarmate, iar în prezent forţele poliţieneşti din Insulele Solomon sunt singurele capabile să asigure ordinea internă, precum şi paza graniţelor. Nu există nici măcar un protector oficial pentru Insulele Solomon, deşi un acord între Insulele Solomon şi Australia a fost semnat recent, aceasta din urmă obligându-se, în schimbul unor plăţi, să ofere sprijin armat în cazul unui eventual război.
Costa Rica
Chiar dacă micul stat din America Centrală a avut o armată regulată până la jumătatea secolului XX, astăzi el face parte din categoria exclusivistă a statelor care nu deţin o forţă militară. Decizia îi aparţine fostului preşedinte, Jose Figueres Ferrer, cel ce a abolit toate structurile militare costaricane în anul 1948, din cauza războiului civil care a dus la moartea a circa 2.000 de persoane.
Pentru a-şi întări decizia, preşedintele a dărâmat atunci zidurile celui mai important centru militar din ţară, Cuartel Bellavista. În prezent, siguranţa internă este asigurată de Fuerza Publica, poliţia locală, cea care este răspunzătoare şi pentru paza graniţelor. Graţie Tratatului Inter-American de Asistenţă Reciprocă la care a aderat în anul 1947, Costa Rica se poate bucura de ajutorul a nu mai puţin de 21 de ţări americane, printre care şi SUA. Tratatul prevede ca în cazul în care una dintre ţările semnatare este ameninţată, celelalte să îi asigure acesteia, neîntârziat, suport militar.
Samoa
Fără a cunoaşte conflicte majore de-a lungul istoriei sale, Samoa se bazează astăzi pe relaţiile de prieteni cu vecinii săi, chiar şi în cazul unui eventual, dar puţin probabil, conflict armat. Asemenea celorlalte ţări care nu deţin o armată, Samoa are, în schimb, o forţă poliţienească.
Chiar şi aşa, îndatoririle care revin unei armate profesioniste sunt departe de ceea ce poate realiza o forţă poliţienească statală. Samoa a semnat un tratat de prietenie cu Noua Zeelandă în anul 1962, tratat prin care ultima oferă ajutor militar de orice natură în cazul unui conflict. Acordul, însă, este considerat de mulţi ambiguu, criticile vizând o stipulaţie care permite oricăreia dintre cele două ţări se renunţe la beneficiile tratatului oricând doreşte.
Palau
În ciuda faptului că nu deţine o armată profesionistă, statul Palau se bucură de asistenţa unei forţe poliţieneşti solide ale cărei atribuţii includ, printre altele, chiar şi protecţia ţării în faţa unei invazii străine.
Evident, însă, că acest stat nu se putea baza doar pe încrederea oamenilor de ordine, astfel că Palau şi-a asigurat graniţele încheind un tratat, în anul 1983, cu Statele Unite ale Americii. Tratatul prevede ca SUA să asigure asistenţă militară totală în orice situaţie în care suveranitatea statului Palau este ameninţată, devenind în acest mod protectorul de facto al micului stat.
Andorra
Poate nu o să vă vină să credeţi dar Andorra, o ţară a cărei armată număra 10 oameni în anul 1914, a declarat război Germaniei şi a participat la Primul Război Mondial alături de forţele aliate. Participat este impropriu spus pentru că insignifianta armată a Andorrei nu a avut nicio relevanţă în vreuna dintre luptele aşa-numitului Mare Război. Mai mult, atunci când Germania a fost învinsă, Andorra nici măcar nu a fost invitată la negocierile de pace care au avut loc, la sfârşitul războiului, la palatul de la Versailles.
În 1931, grupul de bărbaţi care cu greu putea fi numit armată a fost desfiinţat, locul său fiind luat de Poliţia Naţională Andorreză, o forţă internă compusă din 240 de poliţai. Şi totuşi, Andorra are nu mai puţin de 3 protectori importanţi... Franţa şi Spania şi-au manifestat intenţia de a asigura suveranitate Andorrei chiar şi prin forţă armată în faţă oricărei agresiuni venite din exterior sau chiar din interior. De altfel, în anul 1933, armata franceză s-a văzut nevoită să intervină pentru a pune capăt tensiunilor care degeneraseră în acte de violenţă în Andorra. Celor două puteri militare europene li se alătură şi NATO, forţele armate ale acestei organizaţii fiind gata să intervină în orice moment pentru a asigura liniştea andorrezilor.
Grenada
Încă din momentul invaziei americane din anul 1983, statul Grenada din Marea Caraibelor nu a mai avut o forţă armată. Intervenţia SUA a venit atunci pe fondul apropierii guvernului grenadez de Cuba şi URSS, acesta manifestându-şi făţiş opţiunile socialiste. Prim ministrul Maurice Bishop a fost executat, iar Grenada a devenit un stat cât se poate de democratic, fără a avea însă o forţă armată.
De aproape 3 decenii, Grenada se bazează doar pe forţa poliţienească şi pe un precar Sistem de Protecţie Regională. Şi cum nu există niciun protector oficial al micului stat caraibian, acesta este nevoit să se încreadă în ajutorul vecinilor săi: Antigua & Barbuda, Dominica, Saint Kitts & Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent & Grenadine sau Barbados. Este greu de crezut, însă, că aceste ţări vor putea furniza ajutor militar în cazul unei posibile invazii atâta vreme cât nici ele nu deţin forţe armate impresionante sau un sistem defensiv profesionist. În acest caz, Grenada nu se va putea baza decât pe mai vechiul său oponent, Statele Unite ale Americii.
Insulele Marshall
Chiar dacă prin Pactul de Liberă Asociere din anul 1983, Insulele Marshall şi Statul Federal Micronezia au devenit ţări suverane, toate cele trei naţiuni se află sub protectorat american. Aceasta înseamnă că Statele Unite ale Americii sunt obligate să asigure graniţele celor trei state, în cazul unei agresiuni, ca şi cum ar fi propriile sale graniţe.
Şi cu toate acestea, doar Insulele Marshall nu deţin o forţă armată. De altfel, guvernul din această ţară susţine că îndatoririle apărării nu îi revin, ele fiind o responsabilitate a guvernul de la Washington. În schimb, Insulele Marshall deţin o forţă poliţienească destul de redusă, suficientă însă pentru a asigura liniştea cetăţenilor din interiorul ţării.
Liechtenstein
La fel ca şi alte exemple din acest clasament, Liechtenstein şi-a abolit propria armată, şi asta încă din anul 1868, imediat după încheierea războiului austro-prusac. Motivul? O armată necesita prea multe cheltuieli, pe care ţara nu şi le poate permite. Chiar dacă alte state europene au sugerat guvernului din Liechtenstein să îşi înfiinţeze o altă armată, autorităţile nu au putut găsi fondurile necesare unei asemenea instituţii.
Pentru a păstra liniştea în interiorul acestui microstat, există totuşi o forţă poliţienească numită Poliţia Naţională a Principatului Liechtenstein. Curios este faptul că mica naţiune europeană nu are niciun protector oficial. Au existat voci care au susţinut că Elveţia s-a obligat să trimită trupe în cazul unui conflict armat, însă cele două ţări nici nu au confirmat, nici nu au negat existenţa unui asemenea tratat.
Nauru
Nauru, cel mai mic stat insular din lume, cu o suprafaţă de numai 21 de kilometri pătraţi, este unic în multe feluri. Þara este atât de mică încât nu îşi permite să aibă nici măcar o capitală, cu atât mai mult o armată care să o apere.
Există totuşi o mică forţa poliţienească ce veghează la bunul mers al lucrurilor. Nauru, un minuscul stat micronezian, se bazează exclusiv pe exportul de fosfat, şi păstrează legături strânse cu Australia şi celelalte state componente ale Microneziei. Între Nauru şi Australia există chiar un pact prin care cea de-a doua se obligă să o sprijine armat pe prima ori de câte ori situaţia o cere. Tratatul a fost confirmat în anul 1940, atunci când marina australiană a atacat navele germane ce asediau Nauru.
Vatican
Răsfoind lista ţărilor de mai sus, aproape că este de la sine înţeles că Vaticanul, cel mai mic stat al lumii, nu deţine "de jure" o armată proprie. În fapt, au existat numeroase grupări militare create de-a lungul timpului care să apere Vaticanul şi, mai ales, pe Papă, cea mai importantă dintre acestea fiind Garda Palatină. Aceasta a fost, însă, desfiinţată în anul 1970, responsabilitatea apărării Pontifului revenind simbolicei Gărzi elveţiene.
Există, de asemenea, şi un corp al Jandarmeriei, dar acesta este considerat, mai degrabă, o forţă civilă decât una militară. Şi cum Vaticanul se află în Roma, fiind înconjurat complet de Cetatea Eternă, Italia este responsabilă cu apărarea sa. În prezent, Italia deţine o forţă armată de aproape 200.000 de oameni, dintre care peste 40.000 activează numai în marină.
