Formidabilul proiect al unui oraş care s-ar deplasa de colo-colo, în funcţie de necesităţi, în căutarea unor resurse mai bogate şi a unor perspective profesionale mai bune pentru locuitorii săi, pare o idee demnă de un scenariu SF. Totuşi, autorul său, Manuel Dominguez, un student la arhitectură din Madrid, crede că ideea ar putea fi pusă în practică, într-un viitor nu prea îndepărtat. În viziunea sa, oraşul mobil s-ar putea muta dintr-un loc în altul, cu ajutorul unor şenile gigantice, deplasându-se în căutarea unor zone în care să existe oportunităţi mai bune de muncă pentru locuitori.
Denumită Very Large Structure, metropola mobilă ar fi înzestrată cu tot ce ne dorim să aibă un oraş - inclusiv stadioane şi săli de sport, restaurante, universităţi, spitale şi biblioteci.
Nu este primul proiect al unui oraş mobil; ideea a mai fost propusă de arhitectul britanic Ron Herron, în anii 1960. Acesta imaginase, sub numele de Walking City, uriaşe structuri robotice care ar fi putut călători prin lume, reunindu-se şi interconectându-se la nevoie pentru a forma metropole de dimensiuni mai mari şi despărţindu-se apoi din nou în oraşe mai mici. Very Large Structure dezvoltă viziunea lui Herron într-un spirit adaptat vremurilor de azi, preconizând, de exemplu, generarea de energie „curată” chiar în oraş, prin utilizarea turbinelor eoliene, a panourilor solare şi a sistemelor de obţinere a energiei pe bază de hidrogen. Manuel Dominguez crede că deplasarea de colo-colo a oraşelor ar putea contribui la reîmpădurirea zonelor defrişate, în loc de a distruge mediul.
Deşi atras de science-fiction şi de arhitectura distopică sau utopică, Manuel Dominguez se declară interesat, în primul rând, de tehnologiile aplicabile în viaţa reală, iar proiectul său, deşi bizar la prima vedere, nu este chiar atât de absurd, având în vedere declinul multor oraşe din ziua de azi. „Cred că, într-o zi, un asemenea oraş ar putea exista, poate la o altă scară”, spune el.
