Mii de kilometri de cale ferată. Un adevărat univers străbătut de cea mai lungă şi spectaculoasă cale ferată din lume. Sute de istorii adevărate presărate de-a lungul a milioane de traverse. O experienţă unică, despre care cei care au trăit-o spun că nu se compară cu nimic similar. Pentru că nu există nicăieri în lume o altă cale ferată care să lege precum Trans-siberianul două continente, mai multe lumi şi mii de suflete.
Eurasia văzută din tren
Trans-siberianul sau TransSib-ul cum îl numesc ruşii, este fără nicio îndoială cea mai lungă şi mai faimoasă cale ferată din lume. Străbate cu ale sale linii de oţel întreaga Eurasie. Începe din Moscova, străpunge Munţii Urali care despart două continente, continuă prin stepele şi taigalele Siberiei pentru a se opri în punctul terminus, oraşul Vladivostok de pe coastele Oceanului Pacific, în Extremul Orient rus. Ruta sa acoperă o distanţă de peste 9.000 kilometri de-a lungul căreia se pot observa peisaje diverse, oameni din culturi diferite, imensul lac Baikal şi multe altele.
Uriaşa cale ferată a fost denumită iniţial de către ruşi „Marele Drum Siberian”, numele actual, cel de Trans-siberian, fiind dat de către primii occidentali care au călătorit cu acest tren. Numele s-a perpetuat astfel până în zilele noastre, fiind folosit de toţi străinii care vizitează Rusia.
Calea ferată poate fi numită fără nicio rezervă „coloana vertebrală a Rusiei”. Este, de altfel, singurul drum care străbate direct uriaşa ţară. Acest statut unic face ca linia ferată trans-siberiană să aibă o mare importanţă pentru economia şi siguranţa Rusiei; de altfel acestea au fost şi dezideratele luate în calcul acum mai bine de o sută de ani, când s-a decis construirea căii ferate.
Calea ferată care a depăşit cu mult în lungime faimosul Zid Chinezesc a fost construită între anii 1890-1916 pentru a controla mai bine şi eventual proteja teritoriile ruse cu ieşire la Oceanul Pacific, teritorii numite de ruşi „Dalnîi Vostok” sau Estul Îndepărtat. În luna martie a anului 1890, viitorul ţar Nicolae al II-lea a inaugurat şi binecuvântat personal începerea construirii segmentului de cale ferată din Extremul Orient rus. Þarul a inaugurat începerea lucrărilor pe când poposise la Vladivostok după ce venise din Japonia cu ocazia încheierii călătoriei sale în jurul lumii. Nicolae al II-lea făcea cu această ocazie referiri, în jurnalul său personal, la emoţia cu care aştepta să călătorească în condiţii de lux prin sălbăticia neatinsă a Siberiei. Trenul ţarului a fost conceput şi construit în atelierele din Sankt Petersburg pentru a servi în ultimă instanţă drept principalul birou şi sediu mobil al ţarului şi apropiaţilor săi în vederea călătoriilor de-a lungul şi de-a latul Rusiei.
Calea ferată care avea să uimească o lume întreagă şi să unească două continente a fost construită în principal de soldaţi ruşi şi de deţinuţii politici şi de drept comun din acea vreme.
Un fabulos drum de fier
Principala rută dintre Sankt Petersburg şi Vladivostok a fost terminată în anul 1903, dar trebuiau finisate numeroase construcţii adiacente precum halte, depouri, poduri, tuneluri şi linii auxiliare, motiv pentru care terminarea sa definitivă a mai necesitat alţi 13 ani de muncă. De fapt, construirea sa a început pe data de 19 mai 1891 şi a fost terminată pe data de 5 octombrie 1916, cu ocazia deschiderii podului peste fluviul Amur.
Până la definitivarea Trans-siberianului nu existau legături sigure între Rusia Europeană şi teritoriile sale din Asia. Conştientă de faptul că mari puteri precum Anglia, China şi Japonia doreau să anexeze aceste toritorii, Rusia a vrut să şi le securizeze. Motivul pentru care s-a construit această cale ferată a fost în mare parte unul de ordin strategic.
Chiar şi în zilele noastre, Trans-siberianul continuă să aibă o mare importanţă pentru Rusia Federală şi nu numai pentru ea. Construirea sa a permis Rusiei, apoi Uniunii Sovietice să îşi dezvolte regiunile din Asia Centrală, Siberia şi teritoriile cu ieşire la Pacific. În prezent, Trans-siberianul rămâne cea mai scurtă rută dintre Europa şi Asia, iar statul rus câştigă sume importante de bani prin transportul de diverse mărfuri din China şi Japonia către Europa şi viceversa. Sunt necesare aproximativ şase zile pentru a călători cu trenul de-a lungul liniei ferate.
După traversarea Siberiei, mai precis imediat după oraşul Irkuţk, calea ferată se divide în trei direcţii diferite:
-Ruta Trans-siberiană Moscova - Vladivostok, care recrează traseul original al primelor trenuri trans-siberiene, rută care traversează complet Siberia pe lungime, până la Pacific.
-Ruta Trans-mongolă Moscova - Ulan Bator, care străbate stepe şi păduri aproape nemărginite, ba chiar şi o mică porţiune din Deşertul Gobi.
-Ruta Trans-manciuriană Moscova - Beijing, care asigură astfel o cale directă din Rusia în China.
Obiective turistice importante şi recorduri unice
Evident, o cale ferată despre care se poate spune fără a exagera prea mult că acoperă aproape o jumătate de lume, oferă accesul la numeroase obiective turistice de prim rang, precum şi la experienţe rare. Bunăoară, după parcurgerea unei singure zile şi acoperirea distanţei de 1.800 kilometri, trenul opreşte în Ekaterinburg, oraş fondat în anul 1797, cel mai industrializat şi poluat oraş din Rusia şi capitală neoficială a regiunii Ural. După încă o zi de mers şi circa 3.300 kilometri de la plecare, trenul ajunge în Novosibirsk. Cel mai mare oraş al Siberiei, cu peste 1.400.000 locuitori, acesta a fost fondat în anul 1893 şi este cel de-al treilea mare centru cultural şi ştiinţific al Rusiei, după Moscova şi Sankt Petersburg. De aici se poate ajunge relativ repede şi în Munţii Altai.
După circa 4.000 kilometri, trenul ajunge în Krasnoiarsk, un alt important centru industrial din Siberia. În cea de-a treia zi de mers, trenul opreşte în gara din Irkutsk, un oraş important, cu o arhitectură interesantă, situat la doar 60 kilometri de Lacul Baikal şi Munţii Saian. Trenul trece de fapt pe malul acestei întinderi de apă, cel mai mare şi mai adânc lac cu apă dulce din lume.
După ce trenul a parcurs 4-5 zile şi a străbătut circa 5.600 kilometri, intră în gara din Ulan-Ude, oraş preferat de turiştii care vor să exploreze împrejurimile sau să se familiarizeze cu cultura mongolă şi templele budiste din inima Asiei.
După cinci zile de călătorie, trenul a parcus circa 8.000 kilometri şi a ajuns în Habarovsk, un oraş situat pe malurile fluviului Amur, la mică distanţă de graniţa cu China.
În final, după ce trenul a străbătut 9.200 kilometri în circa şase zile, locomotiva sa a ajuns în Vladivostok, un oraş cu un aer cumva provincial, dar şi unul dintre cele mai importante centre strategice ale Rusiei, centru politic şi administrativ al Extremului Orient rus. Vladivostok este şi un important nod aerian, cu zboruri zilnice către Japonia, Statele Unite şi Coreea de Sud.
În afară de aceste obiective, Trans-siberianul deţine şi o serie de recorduri şi particularităţi care-i sporesc faima. Lungimea rutei sale principale atinge 9.288 kilometri, iar cel mai mare pod al său, peste fluviul Amur, are lungimea de peste doi kilometri. La kilometrul 8.140, începe cel mai lung tunel al căii ferate. La kilometrul 5.311, există gara staţiei Sludyanka, construită exclusiv din marmură.
Trans-siberianul acoperă 10 fusuri orare, 87 oraşe şi 16 fluvii dintre care cele mai mari sunt Volga, Obi, Enisei şi Amur. Trans-siberianul călătoreşte pe o lungime de 207 kilometri pe malul Lacului Baikal. Acest legendar drum de fier circulă pe o distanţă de 39 kilometri paralel cu Oceanul Pacific, până când intră în gara din Vladivostok.
Acesta este Trans-siberianul, iar o mare parte din tainele şi poveştile (în mare parte adevărate) care îl înconjoară aşteaptă să fie descoperite de cutezătorii şi în egală măsură norocoşii care vor reuşi să-l parcurgă prin stepe fără hotar şi păduri de gheaţă.
