Asemeni salamandrelor sau peştilor-zebră, oamenii îşi pot regenera ţesuturile, o capacitate de care se poate profita pentru reînnoirea cartilajelor sau articulaţiilor afectate de osteoartrită, potrivit unui articol publicat recent de revista Science Advances, citat de EFE, informează Agerpres.
O echipă de cercetători de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord (SUA) a identificat un mecanism de reparare a cartilajului, care este mai puternic la călcâie decât în alte părţi ale corpului. Această descoperire ar putea dezvolta tratamente împotriva osteoartritei, cea obişnuită sau cea care intervine la vârste avansate şi care duce la pierderea de cartilaj sau la deformarea oaselor.
Cercetătorii au dezvoltat o metodă pentru a determina vârsta proteinelor utilizând "ceasuri moleculare" interne ale aminoacizilor care se transformă sub o formă sau alta cu o regularitate predictibilă. În timp ce proteinele recent create au puţine sau nicio conversie în aminoacizi, cele mai vechi sunt mai prolifice.
Înţelegerea acestui proces a permis cercetătorilor să utilizeze spectrometria de masă - o tehnică de analiză care determină distribuirea moleculelor într-o substanţă - pentru a identifica când proteinele-cheie ale cartilajului uman, inclusiv colagenul, sunt tinere, adulte, sau bătrâne.
Astfel au descoperit că vârsta cartilagiului depinde, în mare măsură, de ce parte a corpului se găseşte. Cartilagiul de la călcâie este tânăr, de la genunchi este adult, iar cel de la şolduri este cel mai bătrân.
Acest lucru explică de ce leziunile suferite de unele persoane la şolduri sau la genunchi au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca şi care de multe ori duc la osteoartrită, decât cele survenite la călcâi care se vindecă mai repede.
Relaţia dintre vârsta cartilagiului uman şi locul în care se află din corp este similară modului în care se produce repararea membrelor la anumiţi amfibieni, care îşi regenerează părţi mai îndepărtate, precum extremităţile sau coada.
Cercetătorii au descoperit că acest proces este reglementat de moleculele microARN (acid ribonucleic) care sunt mai active la aceste animale cunoscute pentru abilitatea lor de a-şi repara extremităţile, aripioare în cazul peştilor-zebră, sau cozile la salamandre, tritoni sau la unele şopârle.
"A fost extrem de incitant să descoperim că regulatorii regenerării extremităţilor la salamandre par să fie şi aceleaşi care controlează repararea ţesutului la articulaţiile umane", a declarat Ming-Feng Hsueh, principalul autor al studiului.
