26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O vizită a extratereştrilor pe Terra ar trebui aşteptată la 10 septembrie
O vizită a extratereştrilor pe Terra ar trebui aşteptată la 10 septembrie
Un astronom argentinian - Sergio Toscano, directorul Centrului de studii astronomice din provincia Misiones - susţine că două OZN-uri gigantice sunt în drum spre Terra, fiind ascunse de ochii pământenilor de cometa Elenin, care străbate în prezent sistemul nostru solar, relatează tabloidul rus Komsomolskaia Pravda. Într-un raport publicat luna trecută, Sergio Toscano indică 10 septembrie 2011 ca data la care Terra ar putea primi vizita reprezentanţilor unor civilizaţii extraterestre. Argumentele sale în favoarea unei vizite a extratereştrilor pe Pământ gravitează în jurul cometei Elenin (după numele de catalog C/2010 X1), descoperită în decembrie anul trecut. Astronomul argentinian afirmă că a studiat cu atenţie cometa şi a văzut clar că ea este urmată în zbor de doi cilindri uriaşi, despre care a declarat publicaţiei argentiniene Contexto că nu sunt decât nave spaţiale ale unor civilizaţii extraterestre.
„Ei (omuleţii verzi) se ascund în spatele cometei pentru a nu fi descoperiţi mai devreme. În plus, aceasta le serveşte şi ca scut împotriva asteroizilor. Sau poate cometa este ea însăşi parte a unei nave gigantice, formată din două compartimente, cu care extratereştrii călătoresc în spaţiu, vizitând diferite planete”, şi-a expus Sergio Toscano raţionamentul.
Potrivit acestuia, şi astronomii chinezi au avansat astfel de supoziţii anul trecut, dar NASA a căutat să clasifice aceste informaţii.
Conform calculelor sale, pământenii ar urma să primească vizita „străinilor” din Univers la 10 septembrie 2011, dar această dată suscită deja unele dubii, deoarece în conformitate cu referinţele astronomice, cometa Elenin se va apropia la o distanţă minimă de Pământ - 34,9 milioane km - la 16 octombrie 2011. Şi dacă omuleţii verzi ar dori într-adevăr să aterizeze pe Terra, o ocazie ca aceasta mai rar să găsească, comentează Komsomolskaia Pravda, întrebându-se dacă Toscano nu a comis cumva vreo eroare de calcul.
„Este vorba nu doar de o eroare, ci de o inflamare deliberată a pasiunilor nesănătoase faţă de această cometă”, afirmă astronomul rus Leonid Elenin, angajat al Institutului de Matematică Aplicată Keldâş din Moscova, care a şi descoperit cometa. Efortul de observare a cometei s-a făcut de la observatorul independent ISON-NM, care funcţionează în baza proiectului rusesc de cercetare a asteroizilor ISON (International Scientific Optical Network). Descoperirea cometei în decembrie trecut de către un savant rus a fost un fapt remarcabil, întrucât ultima descoperire a oamenilor de ştiinţă sovietici datează din 1990.
În prezent, cometa se află la 60 milioane de km de Pământ, de aproximativ cinci ori mai departe decât Luna. Dar, chiar şi aşa generează foarte multe speculaţii pe internet: autorii mai multor site-uri o identifică cu misterioasa planetă Nibiru, găsind o dovadă în chiar numele cercetătorului rus. „Ele” ar însemna, potrivit acestora, „extinction level event”, iar „nin” -  „Nibiru in November”.
„Nu este clar însă de ce noiembrie. Doar alarmiştii aşteaptă apropierea miticei Nibiru de Terra la 21 decembrie 2012?”, se mai întreabă ziarul citat.

Articole înrudite