Nucleul Pământului este într-un proces simultan de topire şi întărire din cauza circulaţiei căldurii înspre şi dinspre mantaua solidă, potrivit cercetătorilor. Descoperirea ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţleleagă în ce mod s-a format nucleul Pământului şi în ce fel generează acesta câmpul magnetic al planetei.
Dr. Jon Mound, coautor al unui studiu, de la Universitatea din Leeds, susţine că originea câmpului magnetic al Pământului este încă un mister pentru oamenii de ştiinţă, informează Daily Mail. "Nu putem merge să colectăm mostre din centrul Pământului, aşa că trebuie să ne mulţumim cu măsurători de suprafaţă şi simulări pe calculator pentru a ne explica ce se întâmplă în nucleu", a declarat Dr. Mound.
Nucleul Pământului este format din fier solidificat, fiind acum de mărimea aproximativă a Lunii. Această "minge" este înconjurată de un strat foarte dinamic format în cea mai mare parte dintr-un aliaj de nichel şi fier în stare lichidă, urmat de mantaua cu o consistenţă foarte vâscoasă şi scoarţa solidă de la suprafaţă. De-a lungul a miliarde de ani, Pământul s-a răcit dinspre interior spre exterior, fapt ce a dus la solidificarea nucleului de fier. Miezul Pământului creşte cu o rată aproximativă de 1mm pe an. Dr. Mound spune că un nou model de simulare oferă o explicaţie destul de simplă pentru unele dintre măsurători care au nedumerit oamenii de ştiinţă timp de ani de zile. "Modelul sugerează că dinamica Pământului este strâns legată de plăcile tectonice, lucru ce nu poate fi evidenţiat cu măsurători de suprafaţă", a declarat cercetătorul. Căldura emanată spre exterior precum şi răcirea nucleului formează un flux dinspre miez spre mantaua Pământului, proces cunoscut sub numele de convecţie. Această energie termică geodinamică împreună cu mişcarea de rotaţie se pare că generază câmpul magnetic al Pământului.
Folosind noul model de simulare computerizată, împreună cu date de seismologie, Dr. Mound susţine că fluxul de căldură dinspre nucleu spre exterior variază în funcţie de structura stratului suprapus peste manta. În unele regiuni, această variaţie este suficient de mare pentru a forţa căldura să se întoarcă înapoi în nucleu, cauzând topirea în acel loc. Simularea arată că în regiunile active seismic, cum este Centura de foc a Pacificului, când plăcile tectonice sunt în curs de subducţie, răceala plăcilor oceanice din partea de jos a manalei trage foarte multă căldură din nucleu. În schimb, în regiuni din Africa şi Pacific, unde nivelul de jos al mantalei este mai fierbinte decât media, este degajată mai puţină căldură dinspre nucleu. Conform acestei teorii, deşi miezul Pământului este într-un proces continuu de întărire şi creştere progresivă, ar exista regiuni în care nucleul se topeşte de fapt, demonstrând faptul că procesul de solidificare nu este unul uniform.
Modelul de simulare permite explicarea unor măsurători seismice care au arătat că există un strat dens de lichid în jurul nucleului. Teoria topirii localizate ar putea explica şi alte observaţii, cum sunt undele seismice de la cutremure care se deplasează mai repede prin unele părţi ale nucleului.
