Cu ocazia împlinirii a 42 de ani de la moartea regelui rock'n'roll Elvis Presley, vineri, Netflix a anunţat că va produce, în colaborare cu Priscilla Presley, un serial de animaţie pentru adulţi, "Agent King", în care personajul principal va fi Elvis Presley, conform Variety, potrivit Agerpres.
În cadrul serialului, Elvis Presley este racolat de o agenţie secretă pentru a se lupta cu forţele întunecate care ameninţă Statele Unite ale Americii, ajungând să ducă o viaţă dublă, de star rock şi agent secret.
"De când era mic Elvis a visat mereu să fie un supererou care luptă împotriva crimei şi care să salveze lumea! În 'Agent King' el face exact acest lucru", a declarat fosta soţie a starului, Priscilla Presley. "Împreună cu John Eddie (n.r. - alături de care Priscilla a creat această serie) sunt foarte emoţionată să colaborăm cu Netflix şi Sony Animation la acest proiect extraordinar şi să avem şansa de a prezenta lumii întregi un Elvis pe care nu l-au cunoscut până acum", a adăugat ea.
Priscilla Presley şi John Eddie vor fi producători executivi ai acestui proiect care va beneficia şi de implicarea lui Jerry Schilling, fost membru al anturajului lui Elvis, în calitate de consultant.