Un asteroid de mărimea unui munte ar putea să se ciocnească cu Pământul în viitor, iar NASA vrea să îl viziteze. 1999 RQ36 a ajuns vedetă săptămâna trecută după ce a fost dezvăluit faptul că există şanse să ne lovească în 2182. Câţiva oameni de ştiinţă îl investighează, însă, din 2007 şi plănuiesc o misiune simplă pentru a colecta diferite mostre.
OSIRIS-Rex (Origins Spectral Interpretation Resource Identification Security Regolith Explorer), este una dintre cele două misiuni care se bat pentru fondurile din noul program NASA, New Frontiers. Concurentul este o misiune către Venus, care vrea să pună un rover pe suprafaţa planetei. Misiunea câştigătoare va fi anunţată în vara lui 2011. Dacă OSIRIS-Rex primeşte undă verde de NASA, o sondă spaţială va fi lansată în 2016 cu scopul de a cartografia şi de a aduce mostre de pe asteroid. Cercetătorii vor să ajungă „pe” asteroid pentru că este alcătuit dintr-un material care nu s-a schimbat de la formarea sistemului nostru solar şi pentru că este pe o orbită care facilitează o aterizare bună. „Faptul că putem ajunge foarte uşor la aceste asteroid coincide cu şansele mari de a fi loviţi de el în viitor”, a declarat Michael Drake, director la Lunar and Planetary Laboratory de la University of Arizona, care va conduce echipa OSIRIS-Rex. „Când pregăteam această misiune nu intuisem pericolul pe care îl prezintă”, a mai adăugat Drake.
Asteroidul orbitează la o distanţă cuprinsă între 133 şi 203 milioane de kilometri de Soare. RQ36 va trece la o distanţă de 450,000 de kilometri de orbita Pământului. Prin urmare, NASA a clasificat asteroidul ca fiind periculos. Predicţiile mai bune cu privire la orbita, făcute săptămâna trecută publice, arată că există 1/1000 şanse ca roca având un diametru de 580 de metri să ne lovească în 2182.