26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Coloseumul a lansat la începutul lui august un apel către sponsori pentru strângerea a 25 de milioane de euro care să redea monumentului simbol al Romei strălucirea de altădată, au anunţat ministrul Culturii, Sandro Bondi, şi primarul capitalei italiene, Gianni Alemanno, citaţi de site-ul lesquotidiennes.com.
„Ne aflăm în faţa unei mari provocări, care va fi un exemplu la nivel naţional şi internaţional. Este vorba despre unirea forţelor sectoarelor public şi privat”, a spus primarul, care a dat ca exemplu, la o scurtă conferinţă de presă, restaurarea frescelor lui Michelangelo din Capela Sixtină datorită unui mecenat.
Pe 4 august a fost anunţată în Monitorul Oficial o licitaţie, accesibilă şi pe internet. Candidaţii, care vor avea posibilitatea, în schimbul sumelor oferite, să-şi promoveze imaginea folosind-o pe cea a Coloseumului, pot depune proiectele până pe 15 septembrie. Lucrările ar putea începe în octombrie şi ar urma să dureze doi ani, a precizat ministrul Culturii, care a subliniat „necesitatea de a găsi un sponsor pentru finanţarea lucrărilor, dat fiind contextul economic dificil”.
În prezent, faţada Coloseumului, deteriorată de intemperii şi afectată de poluarea auto (ecologiştii spun că pe acolo trec 2.000 de maşini pe oră), oferă un spectacol trist. În plus, în luna mai, bucăţi de tencuială s-au desprins de pe pereţi.
Lucrările, în cursul cărora monumentul va rămâne accesibil vizitatorilor, prevăd restaurarea faţadelor şi a culoarelor subterane, modernizarea sistemelor electrice şi de supraveghere, a iluminatului şi construirea unui nou centru de primire, pentru a scoate casele de bilete din interiorul monumentului. În plus, vor fi deschise publicului noi zone, printre care subteranele prin care luptătorii şi animalele sălbatice intrau în arenă.
Coloseumul a trecut în zece ani de la unu la şase milioane de vizitatori pe an şi datorită succesului mondial al filmului „Gladiator” (2000) al lui Ridley Scott. Construcţia în formă de ou a început în anul 70, în timpul împăratului Vespasian şi s-a terminat în timpul domniei lui Titus. Este cel mai mare amfiteatru construit în Imperiul Roman (oval de 188 m/156 m, având o înălţime de 48,50 m). Putea primi între 50.000 şi 70.000 de spectatori şi a fost folosit pentru luptele cu gladiatori şi alte spectacole publice aproape 500 de ani.


Articole înrudite