La trei decenii de la lansare, NASA pune punct celui mai longeviv program spaţial. Naveta spaţială va intra în cărţile de istorie drept cea mai complexă şi totodată cea mai costisitoare maşină zburătoare concepută de de om. Nava spaţială a avut 2,5 milioane de piese şi a fost de nouă ori mai rapidă decât un glonte care se îndreaptă spre cer. A fost prima navă spaţială reutilizabilă, capabilă să planeze înapoi spre Pământ la fel ca un avion. Alte nave spaţiale cu echipaj uman nu au fost capabile să zboare înapoi spre Pământ. Ele erau rachete balistice care aterizau în mare sau care utilizau propulsoare şi paraşute pentru a controla căderea lor către Pământ.
Programul spaţial se va încheia luna viitoare, după trei decenii şi 135 de călătorii, atunci când naveta Atlantis se va întoarce din misiunea programată pentru lansare pe data de 8 iulie, de la Centrul Spaţial Kennedy.
NASA îşi încredinţează navele spaţiale muzeelor, deoarece sunt prea vechi şi costisitoare pentru a continua să zboare, iar agenţia spaţială plănuieşte să proiecteze şi să construiască vehicule noi, mult mai eficiente. "Voi fi foarte trist în iulie, după ultimul zbor al navei spaţiale. Iubesc acest program şi îmi pare rău că se termină, dar cred că e timpul să mergem mai departe", susţine Bill Barry, expertul istoriograf al NASA.
Cinci nave au fost construite de-a lungul timpului, ultima fiind Endeavour, în anul 1992. Modelul iniţial s-a schimbat puţin de-a lungul timpului, la fiecare dintre nave remarcându-se îmbunătăţiri. Rezervoarele externe pentru combustibil au devenit mai uşoare şi mai rezistente. Motoarele principale au suferit mai multe modificări, astfel încât să devină mai sigure. Un sistem de evacuare a echipajului a fost adăugat după ce Challenger a explodat în 1986 şi a ucis şapte astronauţi. Grupurile sanitare şi sistemele de purificare a aerului au fost modernizate, astfel că echipajele pot să rămână în spaţiu mai mult de o săptămână, perioada maximă de şedere în spaţiu la început.
Atunci când Statele Unite au intrat în programul spaţial, şi-au propus să construiască un vehicul cu ajutorul căruia să aducă în rutină călătoriile spaţiale şi să învingă sovieticii în Războiul Rece, în lupta pentru dominarea spaţiului. Navele nu au atins niciodată nivelul visat de Nixon, adică să devină un mijloc de transport în spaţiu fiabil şi economic, utilizabil săptămânal. Preşedintele american îşi dorea să vadă oameni obişnuiţi în spaţiu, fără ani de antrenamente riguroase. "Se dorea ca voiajul în spaţiu să devină mult mai ieftin şi mai accesibil pentru oamenii de ştiinţă obişnuiţi şi pentru inginerii americani, nu doar pentru piloţii NASA", susţine Barry.
NASA a îmbarcat politicieni, un prinţ saudit şi alţi civili la bordul navelor spaţiale până să aibă loc explozia navei Challenger, în care a murit prima profesoară trimisă în spaţiu, Christa McAuliffe. Navele nu au fost niciodată atât de fiabile pe cât se aşteptau creatorii lor. NASA a pierdut încă şapte astronauţi atunci când naveta Columbia s-a dezintegrat reintrând în atmosfera Pământului, în anul 2003.
Navetele spaţiale au fost utilizate, în medie, în patru sau cinci zboruri anual, acestea nefiind atât de ieftine pe cât se prevăzuse. Modelul iniţial al navei s-a schimbat pentru a nu se depăşi bugetul alocat construcţiei, însă acest fapt a sporit costurile de funcţionare, a menţionat Berry. Costul pentru întreaga durată a programului spaţial este greu de calculat, dar cercetătorii de la Universitatea Colorado-Boulder au estimat o sumă de circa 196,5 miliarde de dolari (la valoarea dolarului din 2010).
Navetele spaţiale au permis astronauţilor atât să lanseze sateliţi, cât şi să-i repare şi să-i repună în funcţiune pe cei defecţi. Ele au permis NASA să optimizeze periodic Telescopul Spaţial Hubble, care de 21 de ani captează imagini ce au transformat înţelegerea astronomilor asupra universului. Capacitatea de transport a navetelor a permis construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale, dar în cu totul alt fel decât şi-ar fi imaginat cineva în 1984, când preşedintele Ronald Reagan a dat undă verde acestui proiect. Scopul Statelor Unite era să-i depăşească pe sovietici prin construirea unui laborator spaţial mai mare şi mai modern decât Staţia Spaţială Sovietică Mir. Astăzi, concurenţa între cei doi duşmani ai Războiului Rece este considerată fructuoasă pentru întreg programul spaţial, ducând la cooperare internaţională pentru exploatarea amiabilă a spaţiului. "Noi nu am fi ajuns pe Lună dacă ei nu ne-ar fi acompaniat fiecare mişcare în perioada anilor '60", susţine Barry, care a coordonat echipa pentru Rusia în cadrul Oficiului NASA pentru Relaţii Externe. Când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, în 1991, Statele Unite ale Americii au realizat că programul său spaţial a fost o consecinţă cât se poate de utilă a comunismului, a declarat Barry.
Foştii adversari sunt astăzi parteneri în spaţiu. Până când va fi lansată următoarea generaţie de navete spaţiale americane, Rusia va transporta astronauţii americani în capsule Soyuz către Spaţia Spaţială Internaţională, populată de specialişti din 16 ţări.
