24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Hit-ul ''bad guy'' al cântăreţei Billie Eilish, cel mai bine vândut single din 2019
Hit-ul ''bad guy'' al cântăreţei Billie Eilish, cel mai bine vândut single din 2019

Melodia "bad guy", a artistei americane Billie Eilish, a fost cel mai bine vândut single din 2019, conform cifrelor publicate de Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI), citate de contactmusic.com, informează Agerpres.
Noile date lansate de IFPI au dezvăluit că hit-ul artistei în vârstă de 18 ani a fost cumpărat, descărcat şi difuzat cel mai mult în ultimul an, fiind urmat în acest clasament de "Old Town Road", al rapperului american Lil Nas X.
Melodiile "Senorita", a lui Shawn Mendes şi Camila Cabello, "Sunflower", de Post Malone, şi "7 Rings", de Ariana Grande, sunt clasate pe locurile al treilea, respectiv al patrulea şi al cincilea.
În ceea ce priveşte albumele, "5x20 - All The Best!", o compilaţie cu cele mai reuşite melodii ale grupului japonez Arashi, s-a vândut în 3,3 milioane de exemplare în întreaga lume, depăşind performanţele obţinute de Taylor Swift cu albumul "Lover", vândut în 3,2 milioane de exemplare pe plan internaţional.
"Map Of The Soul - Persona", al grupului BTS, "A Star Is Born", al artistei Lady Gaga, şi discul de debut al lui Billie Eilish, "When We All Fall Asleep, Where Do We Go?", s-au clasat în această ordine pe primele cinci poziţii ale clasamentului celor mai bine vândute albume din 2019.
Cifrele publicate au relevat, de asemenea, faptul că industria în ansamblu a realizat 20 de miliarde de dolari anul trecut, cea mai mare sumă obţinută din 2005. Peste jumătate (56,1%) din încasări au fost obţinute prin intermediul site-urilor de streaming, inclusiv Spotify şi Apple Music, Marea Britanie fiind cea mai importantă piaţă muzicală din Europa şi a treia la nivel mondial, după Statele Unite şi Japonia.
Taylor Swift a fost numită artistul cel mai bine vândut din lume, pentru a doua oară, după o performanţă similară înregistrată în 2014.
Adolescenta Billie Eilish a fost marea câştigătoare a celei de-a 62-a ediţii a galei premiilor Grammy, eveniment desfăşurat în ianuarie la Los Angeles. Eilish a câştigat cinci premii Grammy, printre care şi cele patru premii considerate cele mai importante ale galei - la categoriile cel mai bun album, piesă, înregistrare şi cel mai bun nou artist. Tânăra californiană le propune ascultătorilor un sound unic, abordând teme precum depresia, sinuciderea şi schimbările climatice. Ea a câştigat cu albumul său de debut, "When We All Fall Asleep, Where Do We Go?", iar single-ul "Bad Guy" a primit premiile pentru piesa anului şi înregistrarea anului.


Articole înrudite