24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
HBO va filma un serial despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin împotriva COVID-19
HBO va filma un serial despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin împotriva COVID-19

Canalul de televiziune american HBO, care a produs seriale de succes precum "Game of Thrones" şi "Chernobyl", se pregăteşte să filmeze un serial în format limitat despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin împotriva COVID-19, care va fi o adaptare a cărţii "The First Shot", ce încă nu a fost publicată, relatează EFE, citat de Agerpres.
"The First Shot" este un roman de non-ficţiune pe care îl scrie ziaristul Brendan Borrell şi despre care se cunosc puţine detalii dincolo de descrierea sumară de pe site-ul său, dar care ar fi atras deja atenţia postului HBO, care va lansa o producţie de televiziune pe baza acestei cărţi în regia lui Adam McKay, un cineast devenit celebru graţie unor filme de succes, precum "Vice", "The Big Short" şi "Ant-Man".
"Scriu o carte narativă de non ficţiune despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin împotriva noului coronavirus, despre companiile care riscă totul pentru a îl obţine, despre ştiinţa fascinantă şi adesea surprinzătoare pe care se bazează şi provocările pe care le presupun accesul şi securitatea", asigură autorul într-un text de prezentare, în care îi încurajează pe cei implicaţi să-şi împărtăşească povestirile.
Regizorul viitorului serial în format limitat, unul dintre primele proiecte confirmate la Hollywood despre pandemie, colaborează cu HBO la mai multe proiecte, care au fost puse în aşteptare în contextul crizei coronavirusului.
Printre proiectele lui McKay figurează un serial de ficţiune despre clubul Los Angeles Lakers din anii 1980, un serial despre Jeffrey Epstein şi o adaptare în format de serial american inspirat din filmul de succes sud-coreean "Parasite", care s-a impus la Cannes şi a făcut istorie la premiile Oscar.
Recompensat cu un Oscar pentru cel mai bun scenariu original pentru "The Big Short" (2015), Adam McKay s-a făcut remarcat şi ca regizor, cu filme precum "Anchorman: The Legend of Ron Burgund" (2004), "The Big Short" şi "Vice" (2018).


Articole înrudite