24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gala premiilor Emmy din acest an se va desfăşura fără prezentator
Gala premiilor Emmy din acest an se va desfăşura fără prezentator

Gala Emmy Awards din acest an se va desfăşura fără gazdă - urmând exemplul evenimentului de decernare a premiilor Oscar, din februarie, care s-a derulat fără prezentator principal pentru prima dată în ultimii 30 de ani -, după ce ediţia din 2018 a înregistrat o scădere a audienţei, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Preşedintele Fox Entertainment, Charlie Collier, a confirmat recent, în timpul unui eveniment organizat de Television Critics Association în Beverly Hills, că în acest an ceremonia, programată pentru luna septembrie, nu va avea gazdă, ceea ce va permite, potrivit spuselor sale, mai mult timp pentru prezentarea lotului generos de producţii de televiziune aflate în competiţia din acest an. Printre acestea se numără seriile HBO ''Game of Thrones'' şi ''Veep'', care au dominat nominalizările anunţate în luna iulie, dar şi ''Fleabag'' al Amazon şi ''The Big Bang Theory'', o producţie CBS.
Anul trecut, prestigioasa gală a Academiei de Televiziune difuzată de NBC, prezentată de doi dintre membrii echipei ''Saturday Night Live'', Michael Che şi Colin Jost, a fost vizionată de 10,2 milioane de telespectatori, în scădere cu 10,5% faţă de 2017.
''O gazdă şi un număr de deschidere înseamnă 15 minute pe care nu le poţi folosi pentru a prezenta producţiile'', a explicat Collier. ''În acest an vom merge fără gazdă şi cred că acest lucru ne va oferi mai mult timp pentru a onora producţiile, a adăugat el.
''Va exista divertisment, va exista un număr de deschidere", a menţionat el, adăugând că producătorii lucrează în prezent la program. ''Îmi place faptul că producătorii abordează atât de atent aceste opţiuni. Vor fi multe surprize şi va fi distractiv'', a completat Charlie Collier.
Collier a recunoscut că producătorii au luat în considerare modul în care s-a desfăşurat anul acesta gala de decernare a Oscarurilor, fără gazdă.
În februarie, gala de decernare a premiilor Oscar, cea mai urmărită ceremonie organizată la Hollywood, s-a derulat fără prezentator principal pentru prima dată în ultimii 30 de ani, după retragerea actorului Kevin Hart în urma unor polemici generate de câteva mesaje mai vechi ale sale, în care starul de culoare îi lua în derâdere pe homosexuali. Audienţa ceremoniei, în cadrul căreia lungmetrajul "Green Book" a fost desemnat cel mai bun film, a crescut cu 12% în comparaţie cu anul precedent după ce a înregistrat un declin continuu, ani la rând.
HBO şi saga sa medievală "Game of Thrones" conduc în topul nominalizărilor din acest an la premiile Emmy. HBO a obţinut 137 de nominalizări, dintre care 32 pentru "Game of Thrones", fiind urmat de Netflix, cu 117 nominalizări.
Premiile Emmy vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura la Los Angeles pe 22 septembrie.


Articole înrudite