23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fluturii pot să polenizeze florile cu ajutorul electricităţii
Fluturii pot să polenizeze florile cu ajutorul electricităţii

Fluturii nu caută doar nectarul florilor, ci pot să contribuie şi la polenizarea plantelor datorită electricităţii statice pe care o înmagazinează atunci când zboară, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP.
Lepidopterele, adică fluturii de zi şi cei de noapte, fac parte din grupul insectelor polenizatoare, transportând polen de la o plantă cu flori la alta şi contribuind astfel la reproducerea lor.
Rolul fluturilor a fost minimalizat de anumite studii, care au subliniat înainte de toate "un parazit", interesat mai degrabă de nectar decât de altceva, a explicat biologul Sam England de la Institutul Leibniz pentru ştiinţa evoluţiei şi a biodiversităţii din Germania.
Studiul publicat de el în revista Interface, editată de Royal Society din Regatul Unit, este primul care a măsurat capacitatea lor de polenizare cu ajutorul electricităţii cu care aceste insecte se încarcă în timp ce zboară.
Se cunoaşte de multă vreme că principalii polenizatori, albinele şi bondarii, colectează polenul şi îl eliberează prin contact cu organele de reproducere ale florilor.
Abia în anii 1980, biologii au început să bănuiască faptul că forţele electrostatice ar putea juca şi ele un rol în acest proces indispensabil pentru reproducerea sexuată a plantelor cu flori.
"Este ceva care nu a fost explorat în detaliu în ceea ce priveşte ecologia", a declarat Sam England.
Ideea are la bază faptul că în timpul zborului, corpul insectei acumulează o sarcină electrică pozitivă, produsă de frecarea aripilor cu aerul. Or, "mare parte din polenul florilor este încărcat negativ", a continuat acelaşi biolog.
Întrucât sarcinile opuse se atrag, acel polen s-ar dirija în mod natural spre abdomenul insectei polenizatoare. El ar căpăta atunci o sarcină pozitivă în timpul transportului până la o altă floare. Acolo, polenul ar fi atras natural de câmpul electric negativ al acelei flori.

Cu ocazia studiului său, realizat pentru teza lui de doctorat susţinută la Universitatea Bristol din Marea Britanie, Sam England a măsurat sarcina electrică netă pentru 11 specii de fluturi de pe cinci continente. A utilizat în special un picoampermetru - un instrument care măsoară sarcini electrice infime -, amplasat la capătul unui tunel prin care fiecare fluture zbura pentru cel puţin 30 de secunde.

Rezultatul: "majoritatea lepidopterelor acumulează o sarcină electrică pozitivă", a dezvăluit cercetătorul, care a folosit apoi un software de simulare digitală pentru a modela câmpul electric stabilit între insectă şi floare, precum şi acţiunea acestuia asupra polenului.

Autorul studiului a ajuns la concluzia că, în medie, sarcina electrică a insectei furnizează o forţă electrostatică suficient de mare pentru a ridica 100 de grame de polen la o înălţime de 6 milimetri în mai puţin de o secundă, până pe abdomenul fluturelui. Întregul proces are ca rezultat o polenizare "fără contact" între floare şi insectă, relatează Agerpres.


Articole înrudite