Lungmetrajul "Black Panther", de Ryan Coogler, a fost marele câştigător la cea de-a 25-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde a obţinut trofeul pentru cea mai bună distribuţie, potrivit Variety, informează Mediafax. SAG Awards este una dintre cele mai urmărite gale din sezonul premiilor cinematografice de la Hollywood, care culminează cu ceremonia Oscar, întrucât actorii alcătuiesc una dintre cele mai mari categorii din rândul membrilor cu drept de vot din Academia de film americană. Din acest motiv, nominalizaţii SAG Awards vor primi multe voturi de la membrii Academiei de film americane, organizaţia care înmânează premiile Oscar. Pentru cea de-a 25-a ediţie a SAG Awards, la categoria "cea mai bună distribuţie într-un lungmetraj" au mai fost nominalizate filmele "A Star Is Born", "BlacKkKlansman", "Bohemian Rhapsody" şi "Crazy Rich Asians".
Anul acesta, premiile SAG pentru cei mai buni actori le-au revenit lui Rami Malek, pentru rolul din "Bohemian Rhapsody", şi Glenn Close, pentru interpretarea din "The Wife". Ambii au fost premiaţi în acest sezon şi cu câte un Glob de Aur. De asemenea, premiile Sindicatului actorilor americani pentru cele mai bune roluri secundare le-au revenit lui Emily Blunt ("A Quiet Place"), respectiv Mahershala Ali ("Green Book"), acesta din urmă fiind recompensat pentru interpretarea sa şi cu un Glob de Aur. În categoriile dedicate televiziunii, au fost premiaţi Darren Criss ("Assassination of Gianni Versace") şi Patricia Arquette ("Escape at Dannemora"), desemnaţi cei mai buni actori într-o miniserie. Totodată, producţia "This Is Us" a primit premiul pentru cea mai bună distribuţie într-un serial dramă, în timp ce "The Marvelous Mrs. Maisel" a primit premiul pentru cea mai bună distribuţie într-un serial de comedie. Jason Bateman ("Ozark") şi Sandra Oh ("Killing Eve") au primit premiile SAG pentru cele mai bune roluri principale într-un serial dramă, iar Tony Shalhoub ("The Marvelous Mrs. Maisel") şi Rachel Brosnahan ("The Marvelous Mrs. Maisel") au primit trofeele pentru cei mai buni actori într-un serial de comedie. Totodată, au fost premiate echipele de cascadori din serialul "Glow" şi lungmetrajul "Black Panther", iar premiul pentru întreaga carieră i-a revenit lui Alan Alda.
În 2018, filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", de Martin McDonagh, a fost marele câştigător al galei Sindicatului actorilor americani, obţinând premiul pentru cea mai bună distribuţie. Sindicatul actorilor americani este format din aproximativ 165.000 de artişti de film şi televiziune. Premiile SAG pot oferi o idee despre actorii favoriţi în cursa pentru premiile Oscar- cu o rată de succes de 50%-, acordate de Academia de film americană anul acesta pe 24 februarie. Cea de-a 25-a gală SAG Awards a avut loc duminică seară, la Los Angeles.