Deşi brevetul i-a fost acordat, pe 25 august 1810, comerciantului britanic Peter Durand, meritul pentru conceperea ei i-a revenit maestrului bucătar francez Nicolas Appert (1749 - 1841), pe care britanicii l-au numit, de altfel, "binefăcătorul omenirii". Pentru acest francez născut în oraşul Châlons-en-Champagne, preocupat de găsirea unor noi metode de conservare a alimentelor, marina militară a devenit terenul său de testare a procedeului de sterilizare prin tratament termic a hranei. În acea perioadă, scorbutul (maladie provocată de carenţa de vitamina C, n.r.) făcea adevărate ravagii la bordul navelor, din cauza dificultăţilor de stocare sau aprovizionare cu fructe şi legume proaspete, bogate în vitamina C. Marinarii militari mureau în număr mult mai mare din cauza acestei boli decât din cauza rănilor primite în luptă. Metoda numită "apertizare", inventată în 1795, cu 60 de ani înainte de pasteurizare, şi pusă în practică în prima fabrică de conserve din lume, fondată de Nicolas Appert în 1802, în apropiere de Paris, a fost imediat adoptată de marinari.
Guvernul francez i-a oferit inventatorului posibilitatea de a alege să primească un brevet sau de a-şi oferi invenţia în beneficiul lumii întregi şi de a primi un premiu din partea lui. Nicolas Appert a ales a doua variantă şi a publicat, în iunie 1810, pe cheltuiala sa, volumul "L'Art de conserver pendant plusieurs années toutes les substances animales et végétales" (Arta de a conserva timp de mai mulţi ani toate substanţele vegetale şi animale). Metodele sale sunt imediat copiate în Anglia, preparatele fiind "îmbuteliate" în borcane de sticlă, dar şi în cutii din "fier alb", un oţel laminat. În Statele Unite ale Americii, conservele au fost adoptate imediat de mineri şi vânători. Era mult mai uşor de transportat carnea de vită la conservă, decât de vânat animalul în natură, chiar dacă metalul cutiei trebuia străpuns cu un cuţit. Abia în 1894 a apărut "cheiţa universală", ce permite rularea capacului conservelor de sardine în jurul unei limbi din metal. În 1967 a apărut inelul metalic fixat pe capacele cutiilor de sucuri şi bere.
Însă "rezistenţa" faţă de această invenţie a provenit nu atât din zona chestiunilor legate de conţinutul acestora, cât din cea a problemelor legate de ambalaj. În Franţa, o ţară cu o tradiţie culinară impresionantă, soţiile casnice, însărcinate timp de secole cu prepararea meselor zilnice, priveau adeseori cu reticenţă şi întotdeauna cu rea-voinţă folosirea conservelor în locul produselor proaspete. Timp de multe decenii, a prevalat ideea că supele, cassoulet-ul (tocană de fasole cu carne, n.r.) şi spaghetele a la bolognese, ambalate în cutii de conserve, ce trebuiau doar încălzite înainte de a fi consumate, reprezentau apanajul bărbaţilor celibatari, al asociaţiilor umanitare şi al băncilor alimentare.
Un obstacol a apărut recent, odată cu informaţiile referitoare la toxicitatea bisphenolului A, un compus chimic folosit pentru fabricarea plasticului alimentar şi pentru tratarea interiorului cutiilor de conserve.
Însă, chiar în cazul unor modificări ale procesului de fabricaţie, acest recipient bicentenar pare să aibă un viitor strălucit. Artistul american Andy Warhol, un renumit exponent al curentului pop-art, a promovat cutia de conserve la rangul unei "legende artistice", cu ajutorul celebrei "Campbell Soup" din anii '60. În schimb, artiştii "compresori" César şi Arman, au celebrat-o prin "bătaie", expunând diverse obiecte confecţionate din cutii de conserve puternic contorsionate.
Guvernul francez i-a oferit inventatorului posibilitatea de a alege să primească un brevet sau de a-şi oferi invenţia în beneficiul lumii întregi şi de a primi un premiu din partea lui. Nicolas Appert a ales a doua variantă şi a publicat, în iunie 1810, pe cheltuiala sa, volumul "L'Art de conserver pendant plusieurs années toutes les substances animales et végétales" (Arta de a conserva timp de mai mulţi ani toate substanţele vegetale şi animale). Metodele sale sunt imediat copiate în Anglia, preparatele fiind "îmbuteliate" în borcane de sticlă, dar şi în cutii din "fier alb", un oţel laminat. În Statele Unite ale Americii, conservele au fost adoptate imediat de mineri şi vânători. Era mult mai uşor de transportat carnea de vită la conservă, decât de vânat animalul în natură, chiar dacă metalul cutiei trebuia străpuns cu un cuţit. Abia în 1894 a apărut "cheiţa universală", ce permite rularea capacului conservelor de sardine în jurul unei limbi din metal. În 1967 a apărut inelul metalic fixat pe capacele cutiilor de sucuri şi bere.
Însă "rezistenţa" faţă de această invenţie a provenit nu atât din zona chestiunilor legate de conţinutul acestora, cât din cea a problemelor legate de ambalaj. În Franţa, o ţară cu o tradiţie culinară impresionantă, soţiile casnice, însărcinate timp de secole cu prepararea meselor zilnice, priveau adeseori cu reticenţă şi întotdeauna cu rea-voinţă folosirea conservelor în locul produselor proaspete. Timp de multe decenii, a prevalat ideea că supele, cassoulet-ul (tocană de fasole cu carne, n.r.) şi spaghetele a la bolognese, ambalate în cutii de conserve, ce trebuiau doar încălzite înainte de a fi consumate, reprezentau apanajul bărbaţilor celibatari, al asociaţiilor umanitare şi al băncilor alimentare.
Un obstacol a apărut recent, odată cu informaţiile referitoare la toxicitatea bisphenolului A, un compus chimic folosit pentru fabricarea plasticului alimentar şi pentru tratarea interiorului cutiilor de conserve.
Însă, chiar în cazul unor modificări ale procesului de fabricaţie, acest recipient bicentenar pare să aibă un viitor strălucit. Artistul american Andy Warhol, un renumit exponent al curentului pop-art, a promovat cutia de conserve la rangul unei "legende artistice", cu ajutorul celebrei "Campbell Soup" din anii '60. În schimb, artiştii "compresori" César şi Arman, au celebrat-o prin "bătaie", expunând diverse obiecte confecţionate din cutii de conserve puternic contorsionate.
