Este normal să îţi doreşti să ai un job stabil, bine plătit. Este anormal să îţi pui lenjeria intimă peste haine. Este normal să îţi doreşti un partener cu care să te simţi bine. Este anormal să porţi ochelarii de soare invers. Este normal să îţi doreşti să ai propria familie, să te căsătoreşti, să ai copii. Este anormal să mănânci ciorbă cu furculiţa.
Unele lucruri sunt considerate a fi normale, altele se spune că sunt anormale. Comportamente, reacţii, atitudini, decizii, valori, principii... şi totuşi, inevitabil apar întrebările: Cine stabileşte ce este normal şi ce nu? Unde apare limita clară între normal şi anormal?
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, noi decidem, în mare măsură, ce este normal şi ce este anormal, este doar o convenţie socială pornită de la un om sau de la un grup mic de oameni, convenţie care mai apoi este extrapolată la nivel de societate şi este absorbită, mai mult sau mai puţin, în cultura unei societăţi. “La nivel social, „se decide” ce este în regulă şi ce nu. Social, majoritatea opiniilor decid ce este considerat a fi normal. Spre exemplu, în timp ce într-o cultură este normal să plângi şi să jeleşti la o înmormântare, în alte culturi moartea este privită ca un motiv de sărbătoare, care automat cere de la sine sărbătorirea trecerii unei persoane către alte „meleaguri”. Un alt exemplu interesant pe care îl putem observa la noi în ţară, în fiecare vară: în Capitală, dacă vezi o femeie în costum de baie în supermarket, te uiţi şi te întrebi ce-i cu ea; dacă eşti într-o staţiune la mare şi vezi acelaşi lucru, femeia trece neobservată şi acest lucru pare firesc pentru că doar, e la mare, e normal, nu?”, explică psihologul.
Trăim în public după standarde sociale şi în privat, după standarde personale
Specialistul afirmă că, până la urmă, conceptul de normal mai înseamnă şi ceea ce este firesc şi natural pentru fiecare dintre noi. “În timp ce, pentru unii, a te căsători şi a face copii este normal, pentru alţii, a-şi urma visele, a călători, a experimenta lucruri noi este ceva la fel de normal. Dacă pentru o persoană este normal ca, în vacanţă, să meargă şi să viziteze cât mai multe locuri, pentru o altă persoană poate fi normal să stea să se odihnească, să nu viziteze nimic. Şi tot aşa mai departe. Pe lângă normele morale, stabilite atât de societate, cât şi în cadrul familial, unele lucruri ţin de experienţa personală şi de trăiri subiective. Ceea ce simţi să faci la un anumit moment, ar putea fi mai important decât ceea ce „se spune” că este „bine” să faci. Dacă tu vrei să îţi schimbi job-ul pentru că simţi că nu mai poţi evolua, că nu ţi se potriveşte şi nu te împlineşte, atunci poate ar fi o idee bună să o faci, chiar dacă unii vor fi de părere că nu este bine”, menţionează psihologul.
Anormalul “comun” vs. normalul “propriu”
“Comportamentele şi acţiunile care pot afecta negativ o gamă largă de oameni, acelea se pot încadra în categoria “anormalului comun”. Violul, crima, tâlhăria nu vor putea vreodată să devină acţiuni normale, ci întotdeauna vor fi înlăturate din sfera normalului. Asta deoarece afectează mulţi oameni şi instalează o stare generală de teamă în rândul societăţii. În schimb, activităţile noastre intime, hobby-urile noastre, secretele noastre pe care nu le împărtăşim cu oricine, care nu fac rău nimănui, cu toate că sunt aparte de ceea ce cred oamenii ca fac, acelea ţin de normalul nostru propriu. Până una alta, purtăm în societate măşti şi nimeni nu ştie cu siguranţă că acele activităţi care credem noi că nu ar fi acceptate social, nu sunt realizate de o gamă largă de oameni în intimitatea lor. Secretul este să ne construim propriul nostru “normal”, iar dacă ne vom simţi bine cu el şi nu afectează negativ societatea, să-l împărtăşim lumii. O să avem surpriza că mulţi să se regăsească în spusele noastre, iar acel normal propriu să devină, la un moment dat, normalul nostru comun. Întotdeauna, scânteia care revoluţionează societatea trebuie să plece de la un curajos”, conchide psihologul.
