Sfârşitul programului navetelor spaţiale nu înseamnă şi sfârşitul NASA. Agenţia americană are un program foarte serios de explorare, dezvoltare tehnologică şi de cercetare ştiinţifică, care va dura "cel puţin jumătate de secol" de acum încolo, spune Charles Bolden, administratorul NASA. "Ca fost astronaut şi actual administrator al NASA, vă spun că explorarea spaţiului sub conducere americană va continua cel puţin jumătate de secol de acum încolo, pentru că noi am pus bazele pentru succes, iar eşecul nu este o opţiune", a declarat administratorul NASA.
Câteva dintre proiectele agenţiei:
Explorare
NASA se pregăteşte intens pentru trimiterea oamenilor în explorarea sistemului nostru solar, unul dintre obiective fiind aterizarea pe Marte. Se vor construi vehicule Multi-Purpose Crew (MPCV), proiectate pe baza designului capsulei Orion, care vor avea o capacitate suficientă pentru patru astronauţi în misiuni cu o durată de 21 de zile.
Va fi anunţat în curând designul pentru Space Launch System, navete pentru trimiterea echipajului şi echipamentelor dincolo de orbita Pământului.
Agenţia este în curs de dezvoltare a unor tehnologii necesare pentru explorarea sistemului solar cu echipaj uman, inclusiv propulsie electrică cu energie solară, realimentarea pe staţii de pe orbita Pământului, protecţie împotriva radiaţiilor şi sisteme de mare siguranţă pentru susţinerea vieţii.
Staţia Spaţială Internaţională
ISS este elementul central al activităţii umane în spaţiu, pe orbita Pământului. Staţia este extrem de sigură, cu un echipaj de şase astronauţi care vor continua să locuiască şi să muncească în spaţiu, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. O parte a staţiei a fost amenajată ca laborator iar NASA va folosi în continuare această resursă pentru cercetarea ştiinţifică.
Staţia Spaţială este, de asemenea, locul de testare a tehnologiei pentru explorare, ca realimentarea navetelor spaţiale sau sisteme performante de susţinere a vieţii. Companiile comerciale sunt foarte încântate să ofere nave pentru transportul echipajului şi proviziilor pe ISS, permiţând Agenţiei spaţiale americane să se concentreze pe următorii paşi în sistemul nostru solar.
Aeronautică
NASA cercetează moduri de a proiecta şi construi aeronave mai sigure, cu un consum de carburant mai eficient, mai silenţioase şi mai responsabile faţă de mediu. Lucrează, de asemenea, la crearea un sistem de management al traficului aerian mai sigur, mai eficient şi mai flexibil. De asemenea, dezvoltă o tehnologie care îmbunătăţeşte controlul aeronavelor în timpul zborului şi permite avioanelor să urce şi să coboare de la sau la altitudinea de croazieră fără întrerupere.
Cercetătorii de la NASA sunt convinşi că se poate construi un avion care să folosească mai puţin combustibil, cu mai puţine emisii şi mai silenţioase.
Ştiinţă
NASA conduce o serie fără precedent de misiuni pentru recoltarea de noi informaţii despre Pământ, sistemul solar şi univers.
Pe 16 iulie, naveta Dawn a început vizita de un an în zona asteroidului Vesta. Cercetarea suprafeţei asteroidului va ajuta la înţelegerea unui capitol timpuriu al istoriei sistemului nostru solar.
În august, sonda spaţială Juno va fi lansată pentru a investiga originile planetei Jupiter, structura sa şi atmosfera.
În septembrie, lansarea proiectului National Polar-orbiting Operational Environmental Satellite System Preparatory va fi un pas extrem de important pentru construirea unei noi generaţii de sateliţi pentru monitorizarea Pământului.
Agenţia se va întoarce pe Lună, pentru a studia câmpul gravitaţional al satelitului natural şi pentru a determina structura interioară a acestuia, cu ajutorul misiunii GRAIL (The Gravity Recovery and Interior Laboratory). Sonda va fi lansată în octombrie.
În noiembrie, va fi lansat Mars Science Laboratory Curiosity într-o călătorie spre Marte, pentru a căuta eventuale dovezi ale vieţii microbiene de pe planeta roşie.
În februarie, NASA va lansa reţeaua de telescoape Nuclear Spectroscopic pentru cercetarea găurilor negre, exploziile supernovelor şi pentru studierea activităţilor extreme ale galaxiei.