Rapperiţa de origine latino-americană Cardi B va debuta în cinematografie cu "Hustlers", un film în care Jennifer López, tot de origine "latino", va juca rolul principal, potrivit site-ului de specialitate Deadline citat de EFE şi Agerpres. Jennifer López şi Constance Wu, protagonista filmului "Crazy Rich Asians" (2018), figurau deja în distribuţia acestei pelicule în care vor mai juca, în afară de solista Cardi B, actriţele Lili Reinhart, Keke Palmer şi Julia Stiles. Este vorba de primul rol pe marele ecran pentru Cardi B, cântăreaţă americană de origine dominicană, care a devenit o adevărată revelaţie a muzicii hip-hop datorită albumului său "Invasion of Privacy" (2018) şi a pieselor sale de succes "Bodak Yellow" sau "I Like It". La rândul său, Jennifer López, una dintre vedetele latino cele mai relevante de la Hollywood, a jucat anul trecut în comedia de succes "Second Act" şi s-a remarcat în serialul poliţist "Shades of Blue", ajuns la cel de-al treilea sezon.
Lorene Scafaria ('Seeking a Friend for the End of the World', 2012) este scenarista şi regizoarea acestui film care prezintă povestea reală a unei trupe de dansatoare de "striptease" din New York, care au pus la cale o metodă inovativă de a-şi înşela clienţii, mulţi dintre ei directori şi investitori la Wall Street. "Hustlers" se bazează pe un articol publicat de Jessica Pressler în New York Magazine. "Filmul este o privire empatică asupra bărbaţilor şi a femeilor. (...) Bărbaţilor li se spune că valoarea lor constă în mărimea contului lor de la bancă, iar cea a femeilor în simetria feţelor, corpurilor sau a frumuseţii lor. Despre asta este vorba în acest film. Regulile clubului sunt la fel ca regulile lumii", a declarat Lorene Scafaria, la prezentarea acestui proiect în 2018.