Naşterea Domnului reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creştine. De la cei mici până la cei mari, indiferent de vârstă, toţi suntem nerăbdători să primim cadouri de la Moş Crăciun, să împodobim bradul, să ascultăm colinde şi să agăţăm vâscul în pragul uşii. În spatele sărbătorii de Crăciun există nenumărate tradiţii care aduc simboluri naturale vechi de sute de ani, despre care nu se vorbeşte atât de mult.
Bradul de Crăciun şi-a început istoria în Germania în secolul al XVI-lea când poporul german obişnuia să decoreze brazii cu trandafiri, mere şi hârtie colorată. Legenda spune că cel ce a împodobit prima oară bradul de Crăciun cu lumânări a fost reformatorul protestant Martin Luther. Într-o întunecată seară de decembrie acesta a fost uimit şi s-a simţit atras de frumuseţea luminilor care străluceau printre ramurile unui brad din faţa casei sale. Tradiţia a continuat apoi în Anglia, Franţa, Elveţia şi Rusia, unde bradul era ales din mijlocul unei păduri şi era împodobit cu lumânări, bomboane şi jucării. În prezent, bradul simbolizează viaţa veşnică oferită de Iisus Hristos. De sărbătorile de iarnă, nu doar bradul se împodobeşte, ci şi casa se decorează cu ramuri şi coroniţe de brad. Se spune că acestea aduc sănătate, noroc şi dragoste veşnică. Bradul de Crăciun decorat în vârf cu o stea, care simbolizează norocul şi ajută la împlinirea dorinţelor.
Istoria vâscului începe cu 200 de ani înaintea Naşterii lui Iisus Hristos. La acea vreme, vâscul era considerat de către druizi o plantă sacră, cu puteri tămăduitoare. De asemenea, scandinavii erau de părere că vâscul este un simbol al păcii, al armoniei şi îl asociau cu zeiţa lor Frigga, patroana dragostei. La început biserica a interzis asocierea vâscului cu sărbătoarea Crăciunului din cauza utilizărilor vechi ale acestuia în ritualurile păgâne. Acum, alături de crenguţele de brad este prezent şi vâscul pentru decorarea casei. Totodată, tradiţia spune că vestitul sărut sub crenguţele de vâsc aduce înţelegere şi fortifică iubirea îndrăgostiţilor.
Poinsettia, Steaua Crăciunului sau Crăciuniţa este o plantă originară din Mexic, a cărei frumuseţe este dată de frunzele unice, ce se colorează în roşu, roz sau crem. Denumirea ei este dată după numele primului ambasador al Americii în Mexic, Joel Poinsett. În secolul al XVIII-lea mexicanii considerau planta un simbol al stelei din Bethleem. Numele de "Crăciuniţă" sau "Steaua Crăciunului" este legat de o veche legendă care spune că, după creştinarea mexicanilor, un copil foarte sărac a vrut să-i ofere, cu dragoste şi credinţă, un dar lui Iisus. El a cules un mănunchi de flori pe care le-a dus la biserică. Acestea au înflorit în ziua Crăciunului, iar cei ce au văzut acest lucru au numit planta "Steaua Crăciunului".
