Avocado, fruct din emisfera sudică, a lansat o vastă ofensivă diplomatică şi comercială în bătrâna Europă, unde problemele sociale şi de mediu create de cultura acestui fruct îi îngrijorează pe unii consumatori, transmite AFP.Avocado, fruct din emisfera sudică, a lansat o vastă ofensivă diplomatică şi comercială în bătrâna Europă, unde problemele sociale şi de mediu create de cultura acestui fruct îi îngrijorează pe unii consumatori, transmite AFP."Avocado, un fruct al vieţii", susţine Xavier Equihua, preşedintele noii Organizaţii mondiale a avocado (WAO), cu sediul la Washington, cu ocazia unui turneu la Paris pentru a promova consumul acestui fruct verde în Europa.În schimb, Equihua evită să vorbească despre polemicile recente provocate de cultura industrializată de avocado în mai multe ţări din America de Sud. În contextul extorsiunilor violente cărora le cad victime producătorii de avocado din unele regiuni ale Mexicului, Equihua evocă lipsa de autoritate a organismului pe care îl prezidează, WAO, înfiinţat în luna februarie 2016 de Mexic, Peru, SUA şi Africa de Sud."În Mexic, fermierii au trebuit să se organizeze pentru a-şi înfiinţa propriile miliţii. Nu suntem Republica Avocado, nu avem propria noastră armată. Suntem doar o asociaţie comercială", subliniază Xavier Equihua adăugând că WAO este un organism de promovare comercială şi lobby.Pe partea de mediu, Xavier Equihua nu a negat că această cultură are mare nevoie de apă dar a minimalizat acest lucru întrebându-se retoric care cultură nu are nevoie de apă? Potrivit lui Equihua apă nu lipseşte nici în Mexic şi nici în Peru şi nici în California. Rămâne însă Chile, unde mulţi cultivatori de avocado sunt deposedaţi de terenurile lor din cauză că nu au acces la apă. Xavier Equihua subliniază însă că Chile nu este ţară membră a WAO.Californian de origine mexicană, Xavier Equihua s-a întâlnit joi cu mai mulţi jurnalişti la un hotel din centrul Parisului. Capitala Franţei este epicentrul avocado în Europa, cu un consum anual de 2,6 kilograme pe cap de locuitor. Potrivit lui Equihua, consumul de avocado în Uniunea Europeană ar urma să crească de la 400.000 de tone pe an în 2016 până la 500.000 de tone pe an în 2020. Piaţa este cu atât mai promiţătoare pentru producătorii din lumea nouă cu cât acest fruct este foarte puţin produs pe vechiul continent, doar în Spania, Grecia şi puţin în Corsica, deoarece acest arbore nu suportă îngheţul.WAO are prevăzut un buget de comunicare de 2,5 milioane de euro în speranţa creşterii vânzărilor pe cele cinci pieţe ţintă: Marea Britanie, Franţa, Germania, Norvegia şi Suedia. Între 2002 şi 2015 o campanie similară a permis triplarea consumului de avocado în SUA, până la trei kilograme pe cap de locuitor pe an.