Ninsorile abundente care s-au abătut asupra a sute de oraşe din emisfera nordică sunt o manifestare a schimbărilor climatice la nivel mondial. Astfel, ceea ce până mai ieri părea o anomalie va începe să devină ceva curent, iar oamenii ar trebui să se obişnuiască cu aceste schimbări, potrivit The Guardian şi BBC.
„Am trecut de la ideea de încălzire globală la conceptul de schimbare climatică”, afirmă profesorul John Beddington, consilier ştiinţific al guvernului britanic. „Da, temperatura globală este în creştere, dar mai important decât aceasta este faptul că vremea devine din ce în ce mai schimbătoare”, adaugă el. Vremea considerată a fi anormală, potrivit expertului britanic, va începe să fie observată din ce în ce mai frecvent. Şi nu este vorba doar de căderi masive de zăpadă, ci de asemenea de furtuni, ploi torenţiale, uragane şi căldură extremă.
Experţii sunt de părere că, din cauza încălzirii globale, cantitatea de energie acumulată în atmosferă şi oceane este în creştere, de aceea procesele intense de eliberare a acestei energii se vor produce mai des şi va creşte şi intensitatea lor.
Ninsori abundente s-au abătut la sfârşitul săptămânii trecute asupra Ucrainei şi Rusiei. Căderile de zăpadă, care au durat trei zile la Kiev, au paralizat complet viaţa capitalei ucrainene. La Moscova şi în regiunea adiacentă au căzut în două zile aproximativ 30 cm de precipitaţii.
O situaţie similară se remarcă şi în întreaga emisferă nordică: troienele au blocat traficul în ţările europene, SUA, Canada şi Japonia. Din cauza ninsorii a fost anulat meciul din calificările pentru Campionatul Mondial de fotbal între naţionalele Rusiei şi Irlandei de Nord, ce fusese programat pentru luni la Belfast.
Din 1910 şi până în prezent, temperatura medie globală a crescut cu un grad, potrivit meteorologilor. Aceasta înseamnă o creştere uriaşă a cantităţii totale de energie termică în atmosferă şi oceane. Conform estimărilor oamenilor de ştiinţă, probabilitatea unei veri caniculare a crescut de cinci ori în ultimii 50 de ani. Deoarece temperatura pe planetă este distribuită inegal, creşte probabilitatea unor anomalii meteo de orice fel - secetă, uragane, inundaţii, ninsori abundente şi temperaturi scăzute.