24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Actori, cântăreţi, sportivi şi familia regală britanică strâng fonduri pentru victimele incendiilor din Australia
Actori, cântăreţi, sportivi şi familia regală britanică strâng fonduri pentru victimele incendiilor din Australia

Celebrităţi de la Hollywood, cântăreţi, staruri din lumea sportului şi familia regală britanică s-au alăturat eforturilor de strângere de fonduri în sprijinul victimelor incendiilor devastatoare din Australia, relatează Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.
Actriţa australiană Nicole Kidman (foto) a anunţat că donează 500.000 de dolari în numele familiei sale către serviciul de pompieri din statul New South Wales, grav afectat de incendiile de vegetaţie izbucnite în luna septembrie anul trecut în Australia, care au distrus până în prezent peste cinci milioane de hectare de teren şi au provocat moartea a 24 de persoane.
"Sprijinul, gândurile şi rugăciunile familiei noastre sunt pentru toţi cei afectaţi de incendii în toată Australia", a scris actriţa pe Instagram, lângă un link către o pagină unde se pot face donaţii pentru stingerea incendiilor.
Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii s-a alăturat nepoţilor săi William şi Harry şi şi-a exprimat "tristeţea profundă" în legătură cu situaţia dramatică din Australia, mulţumind în acelaşi timp pompierilor care îşi riscă viaţa pentru a-i salva pe alţii.
"Am fost profund întristată să aud despre incendiile de vegetaţie care continuă şi impactul lor devastator în multe zone din Australia", a declarat regina, în vârstă de 93 de ani, într-un comunicat publicat de Palatul Buckingham.
Vedeta pop americană Pink a promis de asemenea jumătate de milion de dolari pentru serviciile de pompieri australiene.
"Sunt total devastată să urmăresc ce se întâmplă chiar acum în Australia cu incendiile de vegetaţie groaznice", a scris cântăreaţa care are peste 32 de milioane de urmăritori pe Twitter.
"Fac o donaţie de 500.000 de dolari direct către serviciile locale de pompieri care se află în prima linie în lupta împotriva incendiilor", a mai spus ea.
Jucătoarea de tenis numărul unu mondial Ashleigh Barty este ultima sportivă care s-a alăturat eforturilor de strângere de fonduri, promiţând să doneze toţi banii câştigaţi la turneul Brisbane International 2020.
Tenismanul australian Nick Kyrgios a dat startul strângerii de fonduri după ce a promis că va dona câte 200 de dolari australieni de fiecare dată când va reuşi un as în cursul meciurilor.
El a fost urmat ulterior de jucătorii de tenis John Millman şi Alex de Minaur. Alte vedete ale tenisului, precum jucătoarea română Simona Halep, numărul 4 mondial, şi cehoaica Petra Kvitova s-a alăturat şi ele cauzei.
Aceste donaţii se adaugă celor deja făcute de actorul Russell Crowe şi de cofondatorul australian al companiei de software Atlassian, Mike Cannon-Brookes.
Crowe a declarat că au donat împreună 200.000 de dolari serviciilor de pompieri în noiembrie, după ce incendiile de vegetaţie i-au ameninţat proprietatea din Nana Glen, la circa 550 de kilometri nord de Sydney.


Articole înrudite