23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A murit cel mai mare falsificator din lume, ajuns erou naţional prin acest talent
A murit cel mai mare falsificator din lume, ajuns erou naţional prin acest talent

Pe 16 ianuarie 2023, a murit la vârsta de 97 de ani, un om cu o viaţă şi destin excepţional, supranumit „Falsificatorul de la Paris”, care a ajutat la salvarea a mii de evrei de la deportare prin falsificarea actelor de identitate.
Adolfo Kaminsky (foto ↑) s-a născut la 1 octombrie 1925, la Buenos Aires, din părinţi evrei ruşi care se refugiaseră în Argentina şi căutaseră de mult să se stabilească în Franţa. După ce au fugit de pogromurile ţariste, ei au emigrat pentru prima dată în Franţa la începutul secolului. Cu toate acestea, în urma revoluţiei ruse din 1917, ei au fost trataţi ca „roşii” şi deportaţi. A doua încercare a lor de a se stabili în Franţa a dus la o altă expulzare. Soţii Kaminsky au părăsit Argentina şi au ajuns la Marsilia, pentru a fi trimişi în Turcia. Adolfo Kaminsky era doar un copil, dar nu avea să uite niciodată acea perioadă de rătăcire în sărăcie totală pe malul Bosforului. Acolo a ajuns să înţeleagă că, fără acte, refugiaţii sunt condamnaţi la o existenţă fantomatică.
Familia sa a reuşit în cele din urmă să se stabilească la Paris în 1932, iar apoi în Normandia, în 1938. După ce şi-a primit certificatul de şcoală primară, a început să lucreze în industria tipografică, apoi într-o  vopsitorie, pentru a-şi întreţine familia. Fascinat de magia coloranţilor, a fost angajat ca asistent al unui inginer chimist. Familia sa a fost arestată de germani la 22 octombrie 1943. Au fost eliberaţi în ianuarie 1944 datorită intervenţiei consulatului argentinian.
Adolfo Kaminsky declara: „Într-o oră, făceam 30 de documente false. Dacă dormeam o oră, ar fi murit 30 de oameni”. Cea mai mare cerere a fost pentru salvarea a 300 de copii, necesitând completarea a 900 de documente în trei zile. „Trebuia să stau cât mai mult timp treaz, să lupt împotriva somnului. Cea mai mare teamă a mea era să fac o greşeală tehnică”, a explicat acesta. După eliberare, a fost angajat de serviciul secret militar francez, dar a demisionat la începutul războiului din Indochina, refuzând să ia parte la un război colonial.
Timp de aproape 30 de ani, şi-a pus talentele de fabricare a documentelor false în slujba multor cauze. În primul rând, el a ajutat supravieţuitorii Holocaustului care doreau să emigreze în Palestina, aflată atunci sub ocupaţie britanică.
El a furnizat, de asemenea, documente false reţelelor de eliberare din Guineea-Bissau şi Angola, precum şi partidului Congresul Naţional African al lui Nelson Mandela, care lupta împotriva apartheidului în Africa de Sud. Apoi a ajutat oameni care luptau împotriva dictaturilor, din Brazilia până în Argentina, precum şi Haiti, El Salvador, Chile, Mexic, Spania lui Francisco Franco şi Grecia sub Regimul Colonelilor. În timpul războiului din Vietnam, a făcut chiar acte false pentru dezertorii americani.
Refuzând să fie plătit pentru munca de flasificator, el a lucrat ca fotograf şi a devenit specialist în fotografie color şi imagini de format mare, producând reproduceri ale operelor de artă şi decoruri de filmare. Întrebat despre originea acestei pasiuni pentru fotografie, Kaminsky a răspuns timid, şoptind: „Mi-am dorit să exist ca artist, dar m-am reprimat voluntar, pentru că era important să nu fiu cunoscut, nici recunoscut”.


Articole înrudite