Omenirea se îndreaptă vertiginos spre un moment în care resursele de hrană, apă şi energie nu vor mai fi suficiente pentru populaţia globală. Lipsa de acţiune riscă să trimită cel puţin 3 miliarde de oameni în sărăcie, avertizează un raport ONU. Comisia Europeană intenţionează la rândul său să revizuiască politicile UE în domeniul consumului şi producţiei şi a lansat, la începutul acestei luni, o consultare publică în acest sens.
Cererea de resurse vitale va creşte exponenţial în următoarele decenii, iar omenirea nu este încă pregătită pentru a face faţă acestei situaţii cu potenţial exploziv. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) avertizează într-un raport dat publicităţii săptămâna aceasta că în 2040, populaţia globală va număra 9 miliarde, în creştere cu două miliarde faţă de 2012. Numărul consumatorilor din clasa de mijloc va creşte şi el cu trei miliarde. Raportul ONU arată că în 2030, omenirea va consuma cu 50% mai multă hrană, cu 45% mai multă energie şi cu 30% mai multă hrană. Dacă această problemă a consumului în creştere nu este rezolvată, în jur de 3 miliarde de oameni vor ajunge în sărăcie, spune raportul.
Măsurile actuale care vizează o dezvoltare durabilă nu sunt rapid implementate şi nu merg în profunzimea problemei, a avertizat ONU.
Un trai mai bun, un consum sporit
Unul dintre motivele pentru care omenirea se confruntă cu perspectiva lipsei de resurse este îmbunătăţirea nivelului de trai de pe glob şi creşterea semnificativă a consumului. Numărul oamenilor subnutriţi a scăzut cu 20 de milioane din 2000 şi până acum. În acelaşi timp, proporţia persoanelor care trăiesc în sărăcie absolută în lume a scăzut de la 46% la 27%, din 1990 şi până în prezent. Economia globală a înregistrat şi ea o creştere de 75%, începând cu 1992.
Soluţii pentru problemele omenirii
ONU îndeamnă guvernele să coopereze pentru a crea o aşa-numită revoluţie verde, care ar dubla productivitatea, în vreme ce ar reduce consumul de resurse şi ar preveni pierderea biodiversităţii. Printre soluţiile sugerate se numără protejarea ecosistemelor marine şi folosirea mai eficientă a apei, care este irosită în prezent în cantităţi uriaşe. ONU recomandă totodată ca energia regenerabilă să devină accesibilă pentru toată lumea, inclusiv din punct de vedere al costurilor, până în 2030. În acest sens, ONU susţine, spre exemplu, eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili.
ONU intră şi pe tărâm fiscal şi sugerează că fondurile de investiţii şi fondurile de pensii, precum şi băncile pentru dezvoltare ar trebui să aplice criteriul dezvoltării durabile în deciziile privind investiţiile. Cu alte cuvinte, ar trebui să ia decizii de investiţii pe termen lung.
ONU sfătuieşte guvernele să revizuiască legislaţia pentru a încuraja aplicarea amintitelor criterii.
Comisia UE, îngrijorată
Un demers asemănător a fost lansat şi de Comisia Europeană. Executivul UE avertizează că cererea de alimente, furaje şi fibre la nivel mondial se preconizează că va creşte cu 70% până în 2050. Modul în care consumăm şi producem va fi esenţial pentru succesul sau eşecul Europei în acest domeniu.