Veneţia, principalul oraş al regiunii italiene Veneto, inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Umanităţii, pare a se îndepărta tot mai mult de idilica imagine de odinioară de oraş al gondolelor, dragostei, culturii şi eleganţei. Locuitorii săi, confruntaţi cu dificultăţile pe care le presupune viaţa într-o lagună, pleacă spre locuri mai confortabile şi mai puţin costisitoare. Mareea vizitatorilor creşte însă neîncetat. Sub povara turismului de masă, oraşul se transformă într-un simplu parc tematic în care, după spusele unui veneţian, „nişte chinezi le vând altor chinezi măşti veneţiene fabricate în China”, relatează EFE şi ziarul ABC.
Publicarea, acum câteva zile, a unei fotografii reprezentând două persoane care făceau sex în plină zi pe „Ponte degli Scalzi” - unul dintre cele patru poduri care trec peste Canal Grande - fără ca poliţia să intervină, a suscitat indignare. Noi fotografii şi înregistrări video arată turişti urinând în coşuri de gunoi, spălându-se în vreun canal, făcând plajă pe stradă în costum de baie ori sărind în Canal Grande de pe celebrul „Ponte della Costituzione”, lucrare a arhitectului spaniol Santiago Calatrava. Alte imagini arată biciclete, maşini şi motociclete intrând pe străzi veneţiene unde circulaţia lor este interzisă.
„Problema Veneţiei este fragilitatea sa”, iar „acest turism de masă, nebunesc” distruge oraşul, avertizează Susanna Bressan, de la „Nicolao Atelier” din Venezia, care furnizează costume unor teatre şi opere din întreaga lume. „Problema acestui oraş nu este însă turismul, nici turiştii, ci tipul de turism şi răspunsul pe care guvernanţii noştri îl pot da”, consideră aceasta.
Pentru moment, diferitele voci din Veneţia nu se pot pune de acord în privinţa modului în care trebuie să fie soluţionată problema, însă secretarul italian de stat pentru patrimoniu, activităţi culturale şi turism, Ilaria Borletti Buitoni, avertizează că este vorba despre o problemă urgentă. „Veneţia moare şi trebuie să rezolvăm problema imediat, nu mai putem aştepta”, subliniază Ilaria Borletti Buitoni, care pledează pentru „o serioasă şi constructivă dezbatere” privind posibilitatea de a reglementa fluxurile de turişti, în scopul de a oferi Veneţiei „instrumente pentru a gestiona ceea ce este sursa sa de dezvoltare economică”.
Preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, sugerează posibilitatea de a se stabili „un număr programat de turişti”, însă critică propunerile privind introducerea unui „tichet” de intrare în oraş ca măsură vizând frânarea afluxului de turişti. „Avem obligaţia de a garanta accesul tuturor claselor sociale”, spune Luca Zaia, potrivit căruia ideea unei Veneţii doar pentru cei bogaţi este „ruşinoasă”.
Veneţienii sunt totuşi conştienţi că deţin aproape în exclusivitate două momente magice: „zorii zilei şi apusul soarelui”, afirmă Bruno Rizzato, în atelierul său de restaurare a mobilierului vechi. „Nu cumpăraţi acele măşti false de un euro, nu cumpăraţi nimic din acele magazine unde totul este o minciună. Sculaţi-vă însă în zori ori aşteptaţi apoi apusul soarelui şi bucuraţi-vă de oraş înainte de invazia turiştilor sau după ce pleacă aceştia. Numai atunci veţi putea găsi, pentru câteva clipe, chipul minunat al adevăratei Veneţii”, le spune Bruno Rizzato turiştilor.
De la fereastra atelierului său, lângă „Ponte dei Barcaroli”, aproape de teatrul liric La Fenice (Gran Teatro La Fenice), Bruno Rizzato îi aude pe gondolieri spunând întruna că în palatul din faţă a stat Wolfgang Amadeus Mozart în timpul carnavalului din 1771, pe când avea doar 15 ani. Turiştii se întrec în fotografii în faţa unei plăci de marmură albă care, din 1971, aminteşte de „băiatul din Salzburg” care a transformat muzica în „pură poezie”. „Este o minciună. Este un fals istoric. În realitate, aici (în clădirea care adăposteşte atelierul) este locul în care a trăit Mozart. Dacă nu mă credeţi, mergeţi la Conservator. Acolo se mai păstrează scrisorile pe care tatăl său i le-a scris la această adresă. Autorităţile, poate pentru că s-au înşelat sau poate pentru că acea clădire este mai frumoasă, au pus însă acolo placa, cu ocazia bicentenarului”.
Bruno Rizzato este ultimul dintr-o stirpe de restauratori veneţieni ce datează din 1880. „Exploatarea sălbatică a turismului de masă i-a furat oraşului sufletul”, afirmă acesta. „În zona Rialto, acum 20 sau 30 de ani, erau veneţieni care le vindeau altor veneţieni pâine, zarzavat, peşte, precum şi ateliere care ofereau artizanat autentic coliere din sticlă de Murano, măşti lucrate de mână după învăţăturile părinţilor şi bunicilor - unor călători care ştiau ce cumpărau şi cât trebuiau să plătească. Acea Veneţie nu mai există”, spune Bruno Rizzato, cu amărăciune.
„Veneţia s-a transformat în Disneyland. Un parc tematic în care, la preţ de un euro, nişte chinezi le vând altor chinezi măşti veneţiene fabricate în China”, adaugă restauratorul veneţian.
Cuvintele sale străbat mulţimea de poduri ce unesc insulele acestui oraş care, la mijlocul secolului trecut, avea 174.000 de rezidenţi şi care, acum, numără abia 57.000. Aceştia sunt „ultimii mohicani” ai iubirii necondiţionate faţă de frumuseţea, acum asediată, a Veneţiei. Noii săi „stăpâni”, o zgomotoasă armată formată din 24 de milioane de turişti pe an, roiesc de dimineaţă până seara, fac fotografii, cumpără drept mască un „fals autentic” şi se întorc în grabă la ambarcaţiunea sau la autobuzul care îi aşteaptă.
„Ori de câte ori moare câte un bătrân, mai moare puţin şi Veneţia, pentru că locul său nu va fi ocupat de un veneţian mai tânăr, ci de un turist”, spune Tiziana Terzi, care conduce firma de servicii funerare Pavanello.
În plus, aproximativ 1.000 de veneţieni părăsesc în fiecare an laguna pentru a trăi în oraşele-dormitor din jurul Veneţiei, printre care Mestre, care are 170.000 de locuitori. În plus, în ultimii ani, peste 700 de apartamente din centrul istoric au fost transformate în pensiuni ce oferă cazare şi mic dejun pentru turişti.
„Mulţi aşteaptă să le moară bunica pentru a închiria casa ori pentru a o transforma în «bed and breakfast» (B&B, cazare şi mic dejun). Noi, veneţienii, suntem o specie tot mai rară în propriul nostru oraş”, spune Michele Gottardi, profesor de istorie la Universitatea Ca' Foscari din Veneţia.
Turiştii care vin pentru o zi la Veneţia fără a rămâne să doarmă „costă mult mai mult în ceea ce priveşte serviciile şi lasă mai puţin” şi este „just” să plătească un tichet, afirmă Claudio Scarpa, preşedinte al Federalberghi. În prezent, în Veneţia există o taxă de cazare care variază între 1 şi 5 euro pe noapte, în funcţie de numărul de stele al hotelului. Potrivit datelor oferite de Federalberghi-Venezia, şapte turişti din zece nu rămân să doarmă şi contribuie cu numai 30% la încasările totale din turism ale oraşului.
Marco Michielli, vicepreşedinte al Confturismo, aminteşte că de mai mulţi ani se cere „reglementarea accesului în Veneţia”. Potrivit acestuia, „Serenissima” (Prealuminata), cu numai 50.000 de locuitori, suportă zilnic, în medie, 60.000 de turişti pe zi, iar în unele zile se ajunge chiar la 100.000.
Un loc emblematic al Veneţiei, invadat de turişti, este „Piazza San Marco”, situată în centrul istoric. În ea se află „Basilica di San Marco”, cu mozaicuri ce povestesc istoria Veneţiei, şi „Palazzo Ducale” (Palatul Dogilor), acum muzeu, care adăposteşte opere ale celor mai mari artişti venezieni.
Unul dintre celebrele poduri ale Veneţiei este „Ponte dei Sospiri”, realizat din piatră de Istria în secolul al XVII-lea, după un proiect al arhitectului Antonio Contin. Face legătura între „Palazzo Ducale” şi „Prigioni Nuove”.
