17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Uniunea Europeană este "ameninţată" de politicile neoliberale şi conservatoare, de extremism şi populism, a avertizat Partidul Socialiştilor Europeni (PSE) lansând, la finalul congresului său, un apel pentru "a înfrânge disperarea", transmite AFP.
"Aceşti ani de măsuri de austeritate eronate, de inegalităţi tot mai mari şi nesiguranţă au oferit un teren fertil disperării", se poate citi într-o declaraţie cu titlul "Salvând Europa".
Potrivit PSE, populiştii "profită de această situaţie pentru a-şi răspândi minciunile, ura şi divizările, cum ne-au demonstrat rezultatele referendumului britanic şi alegerilor americane".
"În numeroase ţări, extrema dreaptă este în prezent o sinistră realitate", a adăugat documentul.
"Provocări de talie ne aşteaptă în următoarele luni, cu alegeri cheie în diferite ţări membre ale UE în 2017 şi după aceea", a reamintit declaraţia PSE din care fac parte partide socialiste, social-democrate şi laburiste din UE.
De asemenea, documentul invită guvernul turc "să revină la un proces politic credibil şi să reia dialogul politic".
La sfârşitul lui noiembrie, autorităţile turce au împiedicat o delegaţie a PSE condusă de preşedintele acestuia, Serghei Stanişev, să discute cu liderul principalului partid prokurd HDP, Selahattin Demirtas, încarcerat în cadrul unei anchete pentru "terorism".
Arestarea lui a fost aspru criticată de UE şi a tensionat relaţiile dintre Ankara şi Bruxelles.
"Suntem profund preocupaţi de arestarea copreşedinţilor HDP şi plasarea în arest a unor membri ai HDP, jurnalişti şi militanţi pentru drepturile omului din Turcia", a adăugat declaraţia, subliniind că "PSE doreşte ca Turcia să rămână pe deplin ancorată la Uniunea Europeană".


Articole înrudite