17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Turcia vrea dialog politic pentru abordarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre
Turcia vrea dialog politic pentru abordarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre
Turcia vrea ca statele din regiunea Mării Negre, reunite în cadrul OCEMN, să-şi amplifice dialogul la nivel politic pentru a aborda, printre altele, conflictele îngheţate din zonă, potrivit unui înalt oficial din cadrul Ministerului turc de Externe.
"Avem conflicte îngheţate. Până acum nu le-am putut rezolva, dar trebuie sa încercăm să le administrăm", a afirmat oficialul turc, care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului, fără a menţiona disputele vizate. Din categoria conflictelor îngheţate recunoscute de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi din regiunea Mării Negre fac parte cele din Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia şi Osetia de Sud.
Turcia găzduieşte marţi, la Istanbul, cel de-al 20-lea summit, aniversar, al şefilor de stat sau de guvern din Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), România fiind reprezentată de preşedintele Traian Băsescu şi de ministrul de externe Andrei Marga. Cele 12 state membre OCEMN - Rusia, Turcia, Bulgaria, România, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Albania şi Serbia - urmăresc o mai bună cooperare economică în zona Mării Negre, care să consolideze pacea şi stabilitatea în regiune.
Summitul, co-prezidat de Serbia, ca deţinătoare a preşedinţiei organizaţiei în prima jumătate a acestui an, şi de Turcia, care va prelua conducerea timp de şase luni la 1 iulie, marchează împlinirea a exact 20 de ani de la lansarea, la Istanbul, a acestei iniţiative regionale, inspirată de Ankara şi devenită oficial în 1999 organizaţie de cooperare axată în principal pe aspecte economice.
"OCEMN ar trebuie să acopere şi dialogul pe chestiuni politice", a precizat oficialul turc, adăugând că ţara sa, în calitate de viitoare deţinătoare a preşedinţiei organizaţiei, dar şi de iniţiatoare a acestui proiect de cooperare regională, va lucra la o nouă viziune.
Pentru o mai bună cooperare economică „trebuie să ai un anumit nivel de dialog politic, pe care nu îl poţi nega”, a adăugat el. "Dacă ne confruntăm cu conflicte, atunci ar trebui să putem vorbi despre ele. Ar trebui să putem discuta şi alte chestiuni, nu doar economice", a mai afirmat înaltul oficial.
La summitul de marţi, care este acoperit mediatic de sute de jurnalişti veniţi din zeci de ţări, iau parte şase şefi de stat - Abdullah Gül (Turcia), Tomislav Nikolic (Serbia), Traian Băsescu (România), Ilham Aliev (Azerbaidjan), Mihail Saakaşvili (Georgia) şi Nicolae Timofti (Republica Moldova) - şi doi şefi de guvern - Boiko Borisov (Bulgaria) şi Sali Berisha (Albania). Rusia şi Ucraina sunt reprezentate la nivelul vicepremierilor, iar Grecia şi Armenia, la nivelul Ministerelor de Externe.
Potrivit înaltului oficial turc citat, declaraţia ce va fi adoptată de şefii de stat şi de guvern prezenţi la summit ar urma să fie una „orientată spre acţiune”, cu accent pe o „dezvoltare sustenabilă şi incluzivă”.
Reuniunea are loc pe fondul amplificării tensiunilor dintre Turcia şi Siria, Ankara acuzând Damascul că a comis un „act ostil în cel mai mare grad” după ce forţele siriene au doborât vineri un avion de luptă turc. În urma prăbuşirii avionului, Turcia a cerut o reuniune de urgenţă cu aliaţii săi din NATO, care are loc de asemenea marţi la Bruxelles.
Printre principalele proiecte ale OCEMN se numără Austostrada Inelară a Mării Negre (circa 7.000 de kilometri), care ar urma să lege statele din regiune. Tronsoanele din Turcia şi din Grecia care vor fi incluse în proiect sunt operaţionale deja, însă nu există un termen limită sau unul preconizat pentru finalizarea întregii autostrăzi, potrivit sursei menţionate.
Statele din cadrul organizaţiei discută de asemenea un proiect de simplificare a regimului de vize, dar numai pentru şoferii de tiruri care transportă marfă între ţările membre şi care întâmpină dificultăţi în trecerea dintr-un stat în altul, obstacole ce frânează schimburile comerciale.
În privinţa relaţiei cu Uniunea Europeană, oficialul turc a spus că OCEMN doreşte un tip de parteneriat. "Nu vrem să fim o forţă auxiliară a UE. Vrem să fim consideraţi parteneri egali", a declarat el.
Reuniunea şefilor de stat sau de guvern, care a început în cursul după-amiezii de marţi, este precedată de o sesiune specială a Consiliului miniştrilor de externe ai statelor membre OCEMN, România fiind reprezentată de şeful diplomaţiei, Andrei Marga. În paralel cu reuniunea miniştrilor de externe se desfăşoară o întâlnire specială a Adunării Parlamentare a OCEMN, un forum al experţilor din mediul academic, o masă rotundă cu diverşi reprezentanţi ai sectorului privat, precum şi un forum al organizaţiilor nonguvernamentale.
Statele membre OCEMN acoperă o zonă de aproximativ 20 de milioane de kilometri pătraţi, având o populaţie totală de 340 de milioane de persoane.


Articole înrudite