17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trump evocă o posibilă mediere americană în conflictul dintre kurzi şi turci
Trump evocă o posibilă mediere americană în conflictul dintre kurzi şi turci

Donald Trump a evocat recent posibilitatea unei medieri americane în conflictul dintre Turcia şi kurzi, după lansarea ofensivei de către Ankara împotriva unei miliţii kurde în nord-estul Siriei, relatează AFP, citat de Agerpres.
''Avem una dintre cele trei opţiuni de supravieţuire: trimiterea a mii de soldaţi pentru a câştiga în plan militar, lovirea Turciei foarte greu din punct de vedere financiar şi cu sancţiuni şi convingerea mediatorilor pentru un acord între Turcia şi kurzi!'', a scris preşedintele american într-un mesaj postat pe Twitter.
El nu a furnizat detalii privind această opţiune şi nici nu a specificat dacă diplomaţi americani au încercat deja o astfel de mediere.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat recent, pe Twitter, că armata ţării sale a lansat o ofensivă în nordul Siriei.
Turcia a anunţat de asemenea că forţele sale continuă ofensiva în Siria, cucerind obiectivele fixate în a doua zi a ofensivei împotriva miliţiei kurde Unităţile de protecţie a poporului (YPG), după ce retragerea trupelor americane a permis lansarea unei noi faze periculoase a conflictului care durează de opt ani în regiune, notează Reuters.


Articole înrudite