Autorităţile sanitare australiene au anunţat joi că trei cetăţeni australieni, dintre care doi au venit din India, sunt infectaţi cu bacteria rezistentă la antibiotice despre care un studiu publicat săptămâna aceasta avertiza că ar putea deveni noul inamic public nr. 1 al omenirii în plan sanitar.
Potrivit publicaţiei International Business Times, profesorul Peter Collignon, şeful secţiei de boli infecţionase de la spitalul Canberra, a declarat că unul dintre pacienţi se află în statul Queensland, altul este în Sydney şi un al treilea locuieşte în capitală. Doi dintre pacienţi s-au întors recent din India, unde fuseseră spitalizaţi.
Collignon a avertizat că niciun tratament cu anitbiotic nu poate fi eficient împotriva microbului. Singura măsură care poate fi luată este să prevenim ca infecţia să ajungă în Australia, a spus medicul.
Collignon i-a avertizat pe australieni că riscă să se infecteze dacă merg să facă operaţii estetice în alte ţări.
Potrivit unor informaţii, microbul, care are enzima NDM-1 ce îl face rezistent la antibiotice, este posibil să provină din India. Un studiu a identificat 140 de cazuri de infecţii cu NDM-1 în India, Pakistan şi Marea Britanie.
Un studiu dat publicităţii săptămâna aceasta arăta că infecţiile cu superbacteria NDM-1 în spitalele din Marea Britanie sunt în creştere (37), la fel şi numărul cazurilor din Asia de Sud. Studiul avertiza, de asemenea, asupra rolului Indiei, cunoscută ca centru global pentru intervenţii cosmetice ieftine, de unde microbul s-ar putea răspândi în toată lumea. India a respins vehement aceste acuzaţii.