Toate punctele de frontieră terestre şi feroviare între Bulgaria şi Grecia, cu excepţia celui de la Koulata-Promachonas, sunt închise pentru trafic până la data de 29 iulie, a transmis vineri, 17 iulie 2020, agenţia BTA, citând poliţia de frontieră. Intrarea în Grecia va fi permisă doar prin acest punct şi doar pentru persoanele care vor face dovada unui test PCR negativ la coronavirus efectuat în intervalul anterior de 72 de ore. Rezultatul testului trebuie să fie tradus în limba engleză, iar documentul să conţină numele şi datele de identitate ale persoanei.
Deţinătorii de permise de rezidenţă emise de statul elen, şoferii de camioane şi persoanele care călătoresc pentru afaceri presante sau pentru muncă, situaţie ce trebuie dovedită printr-un document relevant, vor fi exceptaţi de la aceste restricţii. De asemenea, persoanele care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cel târziu în preziua sosirii în această ţară, un formular de localizare a pasagerilor ce poate fi accesat la adresa https://travel.gov.gr, mai precizează sursa citată.