17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
SUA exclud semnarea unui acord de nespionare cu Germania
SUA exclud semnarea unui acord de nespionare cu Germania

Statele Unite nu vor semna un acord de nespionare cu Germania, în contextul în care încearcă să reducă efectele negative asupra relaţiilor diplomatice bilaterale ale dezvăluirilor privind punerea sub supraveghere a cancelarului german Angela Merkel de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA, a declarat joi un oficial de la Casa Albă, relatează DPA. "Nu vom avea un acord de nespionare", a precizat consilierul adjunct pe probleme de securitate naţională, Ben Rhodes, ca răspuns la o întrebare a DPA în timpul unui briefing la Casa Albă cu presa străină. "Nu avem acorduri de nespionare cu nicio ţară", a adăugat el.
Rhodes a spus că "va lua timp şi va fi nevoie de un proces de vindecare prin dialog" pentru a rezolva această problemă, dar că SUA au fost nevoite să găsească un echilibru între a impune noi limite asupra spionajului şi nevoia de a aduna informaţii secrete.
SUA are acorduri de nespionare cu doar patru ţări: Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, precizează DPA.
Germania încă nu a uitat dezvăluirile, bazate pe documente ale fostului consultant al NSA Edward Snowden, potrivit cărora telefonul cancelarului Angela Merkel a fost monitorizat ani de zile de NSA. Există încă un dezacord profund între perspectiva SUA că practicarea unui astfel de spionaj nu este ceva rău şi viziunea Berlinului conform căreia statele trebuie să se abţină de la practicile nesupravegheate de ascultare exercitate de dictaturile nazistă şi comunistă în Germania.
Angela Merkel a declarat în luna mai la Casa Albă că SUA şi Germania "au câteva dificultăţi ce trebuie încă depăşite" privind politicile de strângere de informaţii.


Articole înrudite