Statele Unite ale Americii (SUA) vor părăsi Consiliul ONU pentru drepturile omului dacă organismul respectiv nu demarează ''o reformă considerabilă'', a indicat secretarul de stat american, Rex Tillerson, într-o scrisoare adresată unui număr de opt grupuri pentru apărarea drepturilor omului, relatează AFP.
În scrisoare, Tillerson afirmă că noua administraţie americană continuă ''să evalueze eficienţa Consiliului ONU pentru drepturile omului'', în prezent întrunit în sesiune plenară. ''Deşi este probabil singura organizaţie de acest fel consacrată drepturilor omului, Consiliul trebuie să treacă prin reforme considerabile pentru ca noi să putem participa'', a adăugat el.
Potrivit lui Tillerson, SUA îşi vor urmări în continuare ''obiectivul puternic şi de principiu în legătură cu agenda părtinitoare împotriva Israelului''.
Preşedintele Donald Trump a promis să apere Israelul la Naţiunile Unite şi a denunţat adoptarea de către ONU a unor rezoluţii critice faţă de aliatul Washingtonului în Orientul Mijlociu.
Administraţia americană intenţionează să reînnoiască mandatul Comisiei de anchetă privind Siria şi să vegheze ca raportorii privind Coreea de Nord, Iran şi Myanmar să-şi continue lucrările, se mai spune în scrisoarea cu data de 8 martie.
''SUA sunt parte integrantă a Consiliului pentru drepturile omului'', a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric. ''Este important ca toate ţările să participe la lucrările sale'', a adăugat el.
În componenţa Consiliului permanent se află China şi Cuba, care au fost criticate de către SUA din cauza bilanţului lor privind drepturile omului.
SUA au fost alese în Consiliu (47 de membri), principalul organism al ONU pentru promovarea şi apărarea drepturilor omului în lume, pentru un mandat de trei ani, care se încheie în 2019.