Reprezentanţi ai Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism s-au întâlnit, miercuri, cu Hannah Messerli şi Milena Nikolova, specialişti în dezvoltarea turismului în cadrul Băncii Mondiale pentru a elabora, împreună cu autorităţile publice din Tulcea, o strategie de dezvoltare economică pentru Delta Dunării.
Întâlnirea a fost solicitată de reprezentanţii Băncii Mondiale în urma realizării unui studiu conform căruia cea mai profitabilă activitate economică în regiunea Deltei Dunării este turismul.
Pornind de la acest studiu, pentru a utiliza turismul ca instrument de dezvoltare economică trebuie armonizată strategia regională în domeniul turismului cu politica naţională.
Rezultatul acestei colaborări îl reprezintă elaborarea unui plan concret de măsuri şi acţiuni ce vor fi încadrate ca proiecte de finanţare nerambursabilă europeană pentru dezvoltarea integrată a întregii regiuni şi a sectoarelor economice din zonă.