Fumătorii ruşi vor rămâne fără un spaţiu clasic de fumat, după ce Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că fumatul pe balcoanele blocurilor va fi interzis în conformitate cu noile reglementări privind incendiile, informează BBC, citat de Agerpres.
Potrivit noilor reguli, "aprinderea focului" este interzisă pe balcoanele apartamentelor, precum şi în zonele de living ale căminelor şi hotelurilor.
Aprinderea chibritelor şi fumatul intră şi ele în această categorie, conform oficialilor.
De asemenea, activităţi precum aprinderea unei lumânări sau a unui grătar vor fi interzise, potrivit relatărilor.
Iniţial, a existat o confuzie cu privire la includerea fumatului în rândul activităţilor vizate de interdicţie - un responsabil din industria tutunului insistând că noile reguli se referă doar la "alcoolici care fac kebab pe balcon" - însă ulterior oficialii Ministerului citat au confirmat că şi fumatul va fi interzis.
Încălcarea noilor reguli pentru prevenirea incendiilor ar putea atrage o amendă de până la 3.000 de ruble (47 USD), în timp ce lăsarea unei ţigări aprinse care provoacă un incendiu va putea aduce acuzaţii penale.
Interdicţia a intrat în vigoare la 1 octombrie, iar impactul acesteia este unul profund.
Arhitectura oraşelor ruseşti este dominată în general de blocuri, iar balcoanele sunt locurile unde oamenii fumează de obicei când sunt acasă. Puţini vor fi dispuşi să se îmbrace şi să ia ascensorul până la parter doar pentru a fuma o ţigară.
"Care mai este scopul balcoanelor dacă nu poţi fuma acolo?", se întreba un comentator pe site-ul popular TJournal.
"A le interzice oamenilor să fumeze pe propriile balcoane este lipsit de sens. Guvernul a interzis pur şi simplu persoanelor să-şi folosească propriile proprietăţi", a scris un alt comentator revoltat pe Twitter.