Eurelectric solicită Uniunii Europene și factorilor de decizie să elaboreze o strategie de electrificare totală din surse verzi pentru decarbonarea economiei, în contextul propunerilor de directive Fit for 55, arătând că rețelele de electricitate vor avea nevoie de investiții între 375 și 425 de miliarde de euro până în 2030.
"Electrificarea directă este o soluție foarte eficientă pentru a renunța treptat la combustibilii fosili și a reduce emisiile de CO2. Factorii de decizie trebuie să facă pași rapizi și decisivi pentru a pune electricitatea curată în mijlocul transformării", a declarat Jean-Bernard Levy, președintele Eurelectric, într-un comunicat.
Organizația a identificat patru zone indispensabile pentru succesul tranziției.
În primul rând, electrificarea este coloana vertebrală a oricărei strategii sustenabile de decarbonare, în sectoare precum transportul, încălzirea sau industria, în paralel cu reducerea taxelor pentru electricitate.
În al doilea rând, capacitățile din surse regenerabile ar trebui cel puțin dublate, pentru a decarbona sectorul energetic și a acoperi necesarul crescut de energie curată.
Investițiile în acest sector au nevoie de cadre fiscale și de reglementare coerente, predictibile, stabile și transparente.
Eurelectric menționează și importanța unui sistem robust de tranzacție a certificatelor de emisii. La fel de necesară este și eliminarea oricăror intervenții politice.
Al treilea principiu la care se referă organizația de electricitate este infrastructura de rețea, care are nevoie de proceduri simple și rapide pentru a susține succesul decarbonării.
În al patrulea rând, sunt necesare investiții în digitalizarea sistemului de distribuție. Până în 2030, 375-425 de miliarde de euro sunt necesare pentru a susține operatorii de rețea să primească 500 GW de electricitate regenerabilă suplimentară, adică jumătate din întreaga capacitate europeană, pentru a alimenta 40-50 de milioane de pompe de căldură și 40-70 de milioane de vehicule electrice.
"Dacă vrem să putem livra cantitățile necesare de electricitate pentru decarbonarea economiei, asigurând în același timp reziliența și siguranța în aprovizionare, avem nevoie de investiții masive în tehnologii de decarbonare, de energie regenerabilă, de stocare și soluții de digitalizare. De asemenea, avem nevoie și de un cadru legal care să ne ajute să accelerăm electrificarea sectoarelor", a mai spus președintele Eurelectric. (sursa Agerpres)