Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's Ratings Services a confirmat marţi ratingul de top „AAA” atribuit Olandei, dar a avertizat că perspectiva rămâne negativă, transmite AP.
Economia prosperă, diversificată şi competitivă a Olandei justifică atribuirea unui rating de credit pe termen lung „AAA”, se arată în comunicatul agenţiei. De asemenea, S&P apreciază politica macroeconomică prudentă şi flexibilă şi faptul că economia olandeză este percepută ca una dintre cele mai solide din Europa. Anul trecut PIB-ul pe locuitor a fost de 47.000 dolari, se arată în raportul S&P, iar economia este foarte competitivă şi productivă. În ciuda unei creşteri a concedierilor din 2011, Olanda are una din cele mai scăzute rate ale şomajului din Europa, de 5,6%, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Totuşi, S&P atrage atenţia asupra presiunilor economice care ar putea afecta sectorul financiar olandez şi economia în ansamblu. O perspectivă negativă sugerează că ratingul Olandei ar putea fi retrogradat în viitor.
Într-un raport publicat în decembrie de Banca Centrală a Olandei se arată că economia ţării este într-o stare mai proastă decât se estima până acum şi va continua să se contracte anul viitor, ceea ce creşte riscul unei revizuiri a ratingului „AAA” actual al Olandei.
Potrivit celor mai recente prognoze ale Băncii Centrale, economia olandeză va înregistra în 2013 o contracţie de 0,6%, faţă de o creştere de 0,6% cât se estima anterior. Economia olandeză ar urma să revină pe creştere în 2014, cu o expansiune de 1%, faţă de un avans de 1,2% cât estima anterior.
De asemenea, Banca Centrală a Olandei estimează că deficitul bugetar va scădea până la 3,5% anul viitor de la 4,1% din PIB în acest an. În pofida scăderii, este vorba de o cifră mai mare decât prognozele anterioare care mizau pe un deficit de 2,9% din PIB.
Potrivit Eurostat, economia olandeză s-a contractat cu 1,1% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea, o contracţie mai mare decât cea înregistrată de Spania, Portugalia şi Italia. De asemenea, rata şomajului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.
Noile prognoze ale Băncii Centrale a Olandei constituie o provocare pentru noul guvern de coaliţie condus de premierul Mark Rutte, care implementează o serie de măsuri de austeritate în valoare de 30 de miliarde de euro. Ministerul olandez de Finanţe a informat într-un comunicat că va respecta regulile bugetare actuale, care presupun noi reduceri de cheltuieli în situaţia în care deficitul bugetar este cu un procent peste ţinta preconizată iniţial.