17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prima scădere a populaţiei Beijingului în 20 de ani
Prima scădere a populaţiei Beijingului în 20 de ani

Populaţia capitalei Chinei, Beijing, a scăzut în 2017, pentru prima dată în două decenii, anunţă agenţia oficială de ştiri Xinhua, citată de Reuters, informează Mediafax.
Numărul rezidenţilor permanenţi a ajuns la 21,707 milioane anul trecut, cu 22.000 mai puţini decât anul precedent. Numărul locuitorilor din cele şase districte urbane a scăzut cu 3% între 2016 şi 2017, spune Xinhua.
Autorităţile de la Beijing au făcut eforturi pentru a opri creşterea populaţiei, ca parte a eforturilor lor de a reduce traficul, a compensa lipsa de resurse şi a tempera piaţa imobiliară.
Populaţia din Beijing a crescut cu două treimi din 1998, în timp ce consumul de energie s-a dublat, iar numărul de vehicule s-a triplat. Autorităţile au anunţat, în 2016, că vor lua măsuri pentru a limita populaţia la 23 de milioane până la sfârşitul deceniului.
Oraşul a făcut eforturi pentru a-şi integra economia cu provincia vecină Hebei şi cu oraşul Tianjin, în încercarea de a permite unora dintre universităţile, departamentele guvernamentale şi firmele industriale să se mute.
De asemenea, a fost creată o nouă zonă de dezvoltare în Hebei, menită a prelua unele dintre funcţiile Beijingului şi s-a investit foarte mult în reţelele de transport, pentru a facilita deplasarea navetiştilor.
În timp ce marile oraşe precum Beijing şi Shanghai caută să controleze creşterea populaţiei, China în ansamblu încearcă să ia măsuri pentru a-şi spori rata natalităţii, care a scăzut în 2017 şi este de aşteptat să scadă în continuare în acest an.
Numărul persoanelor în vârstă va ajunge la 400 de milioane până la sfârşitul anului 2035, în creştere de la aproximativ 240 de milioane în acest an.


Articole înrudite