Iuliu Cezar Murărescu a fost trimis în Capitala Rusiei în 1986, drept reprezentant al Ministerului Telecomunicaţiilor de la Bucureşti în Organizaţia Internaţională de Comunicaţii Spaţiale Intersputnik. S-a remarcat atunci când şi-a fixat la balconul apartamentului în care locuia prima antenă satelit, pe baza unui receptor făcut chiar de mâna sa. Toată construcţia măsura 60 de centimetri, în condiţiile în care şi antenele KGB-ului depăşeau trei metri. Aşa că serviciul rusesc s-a sesizat imediat - inteligenţa trebuia exploatată. Diplomatului român i-au fost create toate condiţiile să fabrice antene satelit în serie, ceea ce a şi făcut până în 1993.
"Era pe vremea lui Gorbaciov şi unul dintre tovarăşii din KGB a cumpărat o uzină de stat, spunându-mi să construiesc acest tip de antene în serie. Aşa am rămas aici. Prima antenă am pus-o pe Ambasada României la Moscova. Am făcut-o cadou. De altfel, era singurul lucru pe care îl puteam face la vremea aceea. Tot atunci lucram în paralel: noaptea la uzină, iar ziua îndeplineam misiunea pentru care mă trimisese statul. Aşa am dus-o încă un an de zile şi când nu am mai putut să fac faţă, pentru că producţia de serie îmi acapara tot timpul, am renunţat la funcţia la stat", relatează Iuliu Cezar Murărescu, de 62 de ani.
El se laudă cu experienţa de a fi vândut antene satelit în întreaga lume din 1989 până 1993, lucrând la prima uzină particulară de antene de satelit din fosta URSS. Dezavantajul producţiei manufacturiere era însă costul de producţie ridicat, care se răsfrângea asupra preţurilor, şi ele mari.
"În 1993, antenele noastre costau 2000 de dolari, dar au început să apară produsele chinezeşti, mult mai ieftine, de 600 de dolari. Am fost nevoiţi să scădem preţul continuu şi i-am sugerat şefului că trebuie să automatizăm producţia, pentru a reduce costurile. M-am dus la Compania ITT, în Freiburg, cu scopul de a cumpăra o linie tehnologică, fiindcă, dacă am fi automatizat procesul de producţie, costurile de bază ar fi scăzut de zece ori", spune Murărescu.
"Problema era că Germania nu ridicase embargoul de stat la vânzarea de linii tehnologice ruşilor. După negocieri intense cu ITT, compania a fost de acord să furnizeze instalaţia, însă nu a mai acceptat proprietarul uzinei din Moscova. 'Eu sunt rus, eu construiesc doar cu componente ruseşti', mi-a spus. În 1993, l-am avertizat că, dacă nu trece pe noua linie tehnologică, eu plec. Şi am plecat şi mi-am deschis întreprinderea mea proprie şi personală - o firmă mai mică, cu 30 de oameni, faţă de cea anterioară, la care lucrau peste 700 de angajaţi, ce realizau iniţial 5.000 de antene pe lună, după care producţia a crescut la 20.000 de unităţi", reiterează fostul diplomat român.
O dată cu deschiderea propriei afaceri, s-a reprofilat. "Lucrez doar pentru hoteluri de lux. Am trecut la introducerea de noi tehnologii: internet, iar după ce s-a banalizat internetul, am început să furnizăm servicii de televiziune digitală, după care am trecut la televiziunea interactivă. Acum introduc /tv interactivă/ în hoteluri de cinci stele. Dumneavoastră veţi avea aşa ceva acasă peste cinci ani", estimează Murărescu.
Întrebat dacă n-a mai dorit să se întoarcă în România, el spune că, până în 1999, nici nu a avut timp să se gândească la una ca asta, adăugând că "este de datoria fiecăruia să-şi aleagă locul unde se simte mai bine". Totuşi merge în ţară cam de trei ori pe an şi este de părere că între mediul de afaceri din România şi cel din Rusia există un paralelism total. "Cei care au fost pe posturi-cheie în perioada trecerii dintr-un regim în altul sunt cei mai bogaţi şi în Rusia şi în România. Ei au cumpărat atunci cu 20 de lei ceea ce acum se vinde cu 20 de milioane. Aşa ceva se întâmplă o dată în zece vieţi", spune Cezar Murărescu.
"În ceea ce mă priveşte, munca a fost hobby-ul meu de o viaţă. Institutul Politehnic din Iaşi 'Gheorghe Asachi' a făcut din mine un bun inginer. Tata a făcut din mine un om de treabă, mama un om educat. 20 de ani am muncit pentru statul român. Mai am de muncit 2 ani pentru mine, ca să fac 40 de ani de muncă în total. Am ajuns nu să muncesc ca să trăiesc, ci să trăiesc ca să muncesc. Şi asta este o mare împlinire", mai spune Cezar Murărescu.
"Era pe vremea lui Gorbaciov şi unul dintre tovarăşii din KGB a cumpărat o uzină de stat, spunându-mi să construiesc acest tip de antene în serie. Aşa am rămas aici. Prima antenă am pus-o pe Ambasada României la Moscova. Am făcut-o cadou. De altfel, era singurul lucru pe care îl puteam face la vremea aceea. Tot atunci lucram în paralel: noaptea la uzină, iar ziua îndeplineam misiunea pentru care mă trimisese statul. Aşa am dus-o încă un an de zile şi când nu am mai putut să fac faţă, pentru că producţia de serie îmi acapara tot timpul, am renunţat la funcţia la stat", relatează Iuliu Cezar Murărescu, de 62 de ani.
El se laudă cu experienţa de a fi vândut antene satelit în întreaga lume din 1989 până 1993, lucrând la prima uzină particulară de antene de satelit din fosta URSS. Dezavantajul producţiei manufacturiere era însă costul de producţie ridicat, care se răsfrângea asupra preţurilor, şi ele mari.
"În 1993, antenele noastre costau 2000 de dolari, dar au început să apară produsele chinezeşti, mult mai ieftine, de 600 de dolari. Am fost nevoiţi să scădem preţul continuu şi i-am sugerat şefului că trebuie să automatizăm producţia, pentru a reduce costurile. M-am dus la Compania ITT, în Freiburg, cu scopul de a cumpăra o linie tehnologică, fiindcă, dacă am fi automatizat procesul de producţie, costurile de bază ar fi scăzut de zece ori", spune Murărescu.
"Problema era că Germania nu ridicase embargoul de stat la vânzarea de linii tehnologice ruşilor. După negocieri intense cu ITT, compania a fost de acord să furnizeze instalaţia, însă nu a mai acceptat proprietarul uzinei din Moscova. 'Eu sunt rus, eu construiesc doar cu componente ruseşti', mi-a spus. În 1993, l-am avertizat că, dacă nu trece pe noua linie tehnologică, eu plec. Şi am plecat şi mi-am deschis întreprinderea mea proprie şi personală - o firmă mai mică, cu 30 de oameni, faţă de cea anterioară, la care lucrau peste 700 de angajaţi, ce realizau iniţial 5.000 de antene pe lună, după care producţia a crescut la 20.000 de unităţi", reiterează fostul diplomat român.
O dată cu deschiderea propriei afaceri, s-a reprofilat. "Lucrez doar pentru hoteluri de lux. Am trecut la introducerea de noi tehnologii: internet, iar după ce s-a banalizat internetul, am început să furnizăm servicii de televiziune digitală, după care am trecut la televiziunea interactivă. Acum introduc /tv interactivă/ în hoteluri de cinci stele. Dumneavoastră veţi avea aşa ceva acasă peste cinci ani", estimează Murărescu.
Întrebat dacă n-a mai dorit să se întoarcă în România, el spune că, până în 1999, nici nu a avut timp să se gândească la una ca asta, adăugând că "este de datoria fiecăruia să-şi aleagă locul unde se simte mai bine". Totuşi merge în ţară cam de trei ori pe an şi este de părere că între mediul de afaceri din România şi cel din Rusia există un paralelism total. "Cei care au fost pe posturi-cheie în perioada trecerii dintr-un regim în altul sunt cei mai bogaţi şi în Rusia şi în România. Ei au cumpărat atunci cu 20 de lei ceea ce acum se vinde cu 20 de milioane. Aşa ceva se întâmplă o dată în zece vieţi", spune Cezar Murărescu.
"În ceea ce mă priveşte, munca a fost hobby-ul meu de o viaţă. Institutul Politehnic din Iaşi 'Gheorghe Asachi' a făcut din mine un bun inginer. Tata a făcut din mine un om de treabă, mama un om educat. 20 de ani am muncit pentru statul român. Mai am de muncit 2 ani pentru mine, ca să fac 40 de ani de muncă în total. Am ajuns nu să muncesc ca să trăiesc, ci să trăiesc ca să muncesc. Şi asta este o mare împlinire", mai spune Cezar Murărescu.
