Violenţele comise împotriva angajaţilor umanitari nu a fost niciodată atât de ridicată ca anul trecut, a anunţat ONU miercuri, cu ocazia Zilei Mondiale pentru Asistenţă Umanitară, relatează France Presse.
În 2019, atacurile împotriva lucrătorilor umanitari au depăşit toţi anii anteriori, cu un total de 483 de angajaţi atacaţi, 125 ucişi, 234 răniţi şi 124 răpiţi în 277 de incidente separate, a declarat ONU citând baza de date a centrului de cercetare Humanitarian Outcomes.
Aceasta reprezintă o creştere cu 18% a numărului de victime faţă de 2018.
Doar în ultimele săptămâni, aceste "atacuri josnice" au costat vieţile angajaţilor umanitari în Niger şi Camerun şi de la începutul pandemiei de COVID-19, mulţi lucrători din domeniul sănătăţii au fost atacaţi în întreaga lume, îşi exprimă îngrijorarea ONU într-un comunicat.
În 2019, majoritatea atacurilor au avut loc în Siria, Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo (RDC), Afganistan şi Republica Centrafricană. Mali şi Yemenul au înregistrat o dublare a atacurilor faţă de anul precedent.
În special în 2019, s-a înregistrat o creştere a atacurilor asupra angajaţilor din domeniul sănătăţii, mai ales împotriva medicilor în Siria şi lucrătorilor umanitari implicaţi în lupta împotriva epidemiei de Ebola în RDC.
"Angajaţilor umanitari din întreaga lume care fac o muncă importantă şi curajoasă în prima linie, noi le spunem +Mulţumim+", a declarat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock.
"Cel mai bun mod de a aduce un omagiu lucrătorilor umanitari este să le finanţăm munca şi să le asigurăm siguranţa", a adăugat el.
Ziua Mondială pentru Asistenţă Umanitară corespunde zilei atacului împotriva complexului ONU din Bagdad la 19 august 2003, care a costat viaţa a 22 de persoane, inclusiv a Reprezentantului Special al Secretarului General pentru Irak, Sergio Vieira de Mello. De atunci, aproape 5.000 de angajaţi umanitari au fost ucişi, răniţi sau răpiţi, deceniul 2010-2019 înregistrând o creştere de 117% a atacurilor faţă de perioada 2000-2009, potrivit ONU.
Recent, la 9 august în Niger, şase angajaţi umanitari ai ONG-ului francez Acted au fost asasinaţi, împreună cu şoferul şi ghidul lor din Niger, de către bărbaţi înarmaţi pe motociclete în timp ce ei vizitau rezervaţia de girafe de la Koure, la 60 km sud-est de capitala Niamey, unde îşi aveau sediul. (Sursa Agerpres)