Alianţa Nord-Atlantică nu este pregătită să facă faţă unui atac al Rusiei asupra unuia dintre statele membre NATO, a apreciat joi o comisie parlamentară britanică însărcinată cu probleme de Apărare. "Riscul unui atac al Rusiei asupra unui stat membru NATO, în pofida faptului că rămâne slab, este real. Nu suntem convinşi că NATO ar fi pregătit să facă faţă acestei ameninţări", a declarat Rory Stewart, preşedintele Comisiei parlamentare multipartite însărcinate cu probleme de Apărare.
Un raport întocmit de către această Comisie îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică, din care fac parte 28 de state, să staţioneze în mod permanent trupe şi material militar în Estonia şi Lituania. De asemenea, Comisia recomandă înfiinţarrea unui sediul NATO în statele baltice.
Acest îndemn intervine în contextul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) tocmai au impus Rusiei noi sancţiuni, cele mai dure de la Războiul Rece încoace, din cauza implicării Moscovei în criza din Ucraina. Statele membre ale Grupului Celor Şapte (G7) au condamnat, de asemenea, rolul destabilizator al Rusiei şi au ameninţat cu noi sancţiuni în cazul în care Moscova nu optează pentru "calea dezescaladării". Raportul Comisiei parlamentare britanice consideră situaţia din Ucraina o "trezire" care relevă "lacune alarmante în situaţia pregătirii NATO". "Un atac rusesc neconvenţional, utilizând tactici asimetrice - ultima expresie folosită pentru acest concept este «război ambiguu» - (...) va fi deosebit de dificil de contrat", subliniază Comisia. Ea cere ca tactici precum o recurgere la atacuri cibernetice sau la miliţii să fie incluse în Articolul 5 al Tratatului NATO, potrivit căruia toate statele membre au obligaţia să ajute orice alt stat membru atacat. "Alianţa Nord-Atlantică nu a considerat Rusia un adversar sau o ameninţarre teritorială potenţială faţă de vreunu dintre membrii săi în ultimii 20 de ani", se subliniază în raport. "Ea este obligată de-acum să facă acest lucru, din cauza acţiunilor recente ale Rusiei", îndeamnă parlamentarii britanici.
O purtătoare de cuvânt NATO a anunţat că acest raport va fi studiat cu atenţie şi că un "plan de acţiune" va fi discutat la viitorul summit NATO, în septembrie. "NATO a adoptat deja măsuri de consolidare a apărării sale comune, în special pentru aliaţii noştri din (Europa de) Est, suplimentând numărul avioanelor în spaţiul aerian, al navelor pe mare şi al exerciţiilor terestre", a precizat purtătoarea de cuvânt.