17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Myanmarul a descoperit că are cu nouă milioane de locuitori mai puţin decât se aştepta
Myanmarul a descoperit că are cu nouă milioane de locuitori mai puţin decât se aştepta

Primul recensământ din Myanmar din ultimele trei decenii relevă că acest stat din Asia de Sud-Est are oficial 51 de milioane de locuitori, cu nouă milioane mai puţin decât se aştepta, relatează AFP. Precedentul recensământ a avut loc în 1983 sub conducerea juntei, iar unele proiecţii recente estimau populaţia la aproximativ 60 de milioane de locuitori.
„Rezultatul preliminar relevă 51.419.420 de locuitori în Myanmar”, a anunţat ministrul imigraţiei, Khin Yi, în cadrul unei conferinţe de presă. Numărul femeilor este cu 1,7 milioane mai mare decât cel al bărbaţilor.
Rezultatul definitiv al recensământului, care a fost efectuat în martie şi aprilie şi care ia în considerare inclusiv apartenenţa etnică şi religioasă, va fi publicat abia în mai 2015.
Ministrul a explicat că estimarea de 60 de milioane de locuitori a fost fondată pe proiecţii făcute începând cu recensământul din 1983 şi pe rata de creştere a populaţiei, dar că scăderea numărului de naşteri ar putea explica această diferenţă.
Recensământul a fost extrem de controversat, prima dintre cele 41 de întrebări adresate locuitorilor fiind cea privind apartenenţa lor etnică, iar musulmanii rohingya neavând dreptul de a-şi înscrie originea lor etnică.
Myanmarul îi consideră de fapt pe etnicii rohingya ca imigranţi ilegali din Bangladesh, chiar dacă mulţi dintre ei locuiesc de generaţii în Myanmar.
Aproximativ 1,2 milioane de persoane nu au fost luate în considerare la recensământ în zone din statele Rakhine (vest), Kachin şi Karen din cauza luptelor, a precizat Khine Khine Soe, responsabil al Ministerului Imigraţiei.
Confruntările violente între budişti şi musulmani în statul Rakhine au început în 2012, antrenând zeci de morţi şi strămutarea a circa 140.000 de persoane, în principal din minoritatea rohingya.
„Am lăsat la o parte aceste zone pentru a nu ameninţa stabilitatea. Nici în urmă cu 30 de ani recensământul nu a acoperit anumite regiuni sau sate din cauza conflictelor”, a explicat Khin Yi.


Articole înrudite