18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Sănătăţii francez: Francezii nu trebuie să lase garda jos în faţa COVID-19
Ministrul Sănătăţii francez: Francezii nu trebuie să lase garda jos în faţa COVID-19

Ministrul sănătăţii francez, Olivier Veran, şi-a îndemnat recent concetăţenii să nu lase garda jos în faţa epidemiei de COVID-19, subliniind că îi aşteaptă o bătălie îndelungată împotriva noului coronavirus, iar respectarea regulii de distanţare socială este vitală pentru a evita o nouă intrare în izolare la scară naţională, informează Reuters, citat de Agerpres.

În total, în Franţa au decedat peste 30.000 de persoane de COVID-19 de la declanşarea epidemiei până în prezent.

"Nu ne confruntăm cu un al doilea val, epidemia continuă ... Unii oameni nu respectă regulile. Nu trebuie să lăsăm garda jos", a declarat ministrul sănătăţii Olivier Veran la postul de televiziune LCI.

"Nu vrem să recurgem la o altă intrare în izolare, examinăm situaţia caz cu caz. Războiul nu s-a terminat ... Oamenii trebuie să înţeleagă că vom trăi destul de mult timp cu acest virus", a atenţionat ministrul francez.

Veran a fost întrebat dacă recomandă să nu se plece în vacanţă în staţiunea balneară Quiberon din Bretania după ce un focar de COVID-19 a fost raportat zilele trecute acolo, iar autorităţile locale au instituit restricţii de circulaţie pe timpul nopţii pe plaje.

"În Quiberon, există un focar de aproximativ 50 de persoane. Examinăm situaţia. Aceasta va depinde de răspândirea virusului. Dacă trebuie să luăm alte măsuri, le vom lua", a spus el.

Prefectura din Quiberon a comunicat ulterior că în prezent sunt 72 de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 confirmate, în principal persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.


Articole înrudite