Ministrul de interne francez, Claude Gueant, anunţa la o conferinţă de presă din 10 ianuarie, în care a prezentat bilanţul pe 2011 al politicii de imigraţie a administraţiei Sarkozy, că „32.912 cetăţeni străini aflaţi ilegal pe teritoriul ţării au fost expulzaţi”. „Numărul este mai mare cu 5.000 decât cel fixat iniţial, de 28.000, fiind cel mai înalt nivel atins vreodată”, a spus el, citat de blogs.mediapart.fr.
Cam o treime din această cifră reprezintă în realitate „întoarceri subvenţionate”, majoritatea persoanelor care au plecat din Franţa fiind romi originari din România.
Pentru a înţelege mecanismul care-i permite lui Gueant să vehiculeze cifra menţionată, trebuie adus în discuţie ajutorul umanitar pentru întoarcere (ARH) - un mijloc prin care se răspunde „situaţiei străinilor comunitari, ale căror condiţii de viaţă pe teritoriul francez se caracterizează printr-o extremă precaritate, atât în plan material cât şi sanitar sau psihologic”. „ARH se acordă străinilor a căror situaţie este foarte precară şi care stau în Franţa de cel puţin trei luni”, arăta Oficiul francez de Imigrare şi Integrare (OFII) într-o notă internă din martie 2010.
Pentru a putea încasa ARH, o persoană trebuie să fie pe teritoriul francez „de cel puţin trei luni” şi să se afle într-o situaţie „foarte precară”. Ajutorul cuprinde un bilet numai dus spre Bucureşti, 300 de euro pentru fiecare adult şi 100 de euro pentru fiecare copil. În marea lui generozitate, statul francez oferă chiar şi un excedent de bagaje, în caz că, în pofida stării lor extrem de precare, persoanele vizate ar dori să ducă câteva amintiri în România. Poate o statuetă a lui Sarkozy sau o enciclopedie a istoriei civilizaţiilor cu dedicaţie de la Gueant, scrie blogs.mediapart.fr.
În 2010 au fost acordate 9.761 de ajutoare umanitare de repatriere, dintre care 8.192 unor cetăţeni români, adică 84%. Prin urmare, este vorba despre o măsură cu ţintă clară. Deşi deschisă tuturor cetăţenilor UE, ea îi vizează practic doar pe români. Nu s-a făcut public încă bilanţul pentru 2011, însă ordinul de mărime ar fi acelaşi.
Pentru o familie cu trei copii, ARH reprezintă salariul pe patru luni în România, ţară în care salariul minim este printre cele mai scăzute din Europa. Este o sumă semnificativă pentru nişte cetăţeni europeni care pot veni şi pleca liber din Franţa.
„Ne întoarcem peste trei săptămâni, când începe şcoala”
Decembrie 2011, Lyon. În faţa gării, circa 20 de romi dansează, cântă şi se fotografiază, spre mirarea trecătorilor. Se vede că nu sunt în Franţa de multă vreme, altfel ar fi ştiut că nu trebuie să atragă atenţia poliţiei. Sunt din localitatea Tinca (România) şi tocmai au sosit din Geneva cu trenul. Când sunt întrebaţi de ce au venit în Franţa, unul din ei arată o hârtie cu antetul OFII care cuprinde „informaţii de întoarcere”. Niciunul din ei nu fusese înainte în Franţa şi au venit special ca să primească ajutorul de întoarcere. După câteva săptămâni, la punctul de întâlnire stabilit de OFII pentru a-i expulza pe români cu un avion charter în România, un grup de oameni dansează, cântă şi se fotografiază. Romii din Tinca se întorc acasă, fiecare cu 300 de euro, oferiţi cu generozitate de contribuabili. Sunt fericiţi şi repetă într-o franceză aproximativă „merci la France”.
Ianuarie 2011, Villeurbanne. Într-o cămăruţă trăiesc, înghesuiţi ca sardelele, cam 15 persoane, printre care Marcel. Este în Franţa de peste 10 ani şi vorbeşte foarte bine franceza. O parte din familia lui tocmai a sosit din România: „Am venit acum o săptămână ca să luăm 300 de euro. Unchiul meu şi-a cumpărat în România câteva capre cu banii din Franţa. Drumul până aici ne-a costat pe fiecare 50 de euro, iar la întoarcere cei care ni i-au împrumutat ne aşteaptă să le dăm banii înapoi”, spune un ocupant al camerei. Marcel adaugă: „OFII întreba înainte de câtă vreme eşti în Franţa. Acum nu mai întreabă nimic. Nu le pasă. Chiar dacă ai venit ieri, te pun pe listă şi iei banii”.
Răspunzând la o întrebare pe această temă cu ocazia vizitei la Lyon a preşedintelui OFII, Arno Klarsfeld, un funcţionar al Oficiului a recunoscut că suma se primeşte doar pe baza unei declaraţii. Nu se face nicio verificare în privinţa duratei de şedere în Franţa a cetăţenilor români care cer ARH. De altfel, nici nu s-ar putea face o asemenea verificare din moment ce românii, membri ai UE, pot circula liber.
Dacă ajutorul umanitar de întoarcere atrage în Franţa români care vin special pentru a-l încasa, există totuşi şi familii bine integrate, aflate pe teritoriul francez de câţiva ani, care-l primesc pentru o călătorie în România şi care revin după câteva zile. La penultimul charter care a plecat din Lyon, pe 20 decembrie, printre cele circa o sută de persoane, se afla şi o tânără elegantă, cu palton de blană şi cu geanta de piele doldora de cadouri. Un membru al unei asociaţii a recunoscut-o şi a întrebat-o: „Eşti în Franţa de cel puţin cinci ani, viaţa ta este aici, de ce pleci?”. Femeia i-a răspuns: „Petrec Crăciunul cu familia, în România, şi mă întorc în ianuarie. Cu cei 300 de euro pe care i-am primit am cumpărat cadouri la toată familia şi chiar la prieteni. În plus, Franţa îmi oferă şi călătoria, doar n-am să refuz!”.
În luna februarie, într-un alt grup de circa 50 de români care aşteaptă să urce în autobuze şi să meargă la aeroportul Satolas din Lyon, se află şi doi copii care tremură sub o pătură. Mama lor ţine în braţe un altul, la fel de îngheţat. Ea explică de ce merge în România, cu bărbatul şi cei patru copii: „Tata este foarte bolnav, aşa că merg cu copiii să-l vedem. Ne întoarcem peste trei săptămâni, când începe şcoala”.
Recordul pentru cea mai scurtă şedere în Franţa îi aparţine însă Mariei. Perfect integrată în Spania, unde stă de cinci ani, a rămas în pană cu maşina când se ducea în România pentru nişte acte. La sfatul familiei, s-a dus la OFII din Lyon şi a reuşit astfel să plece cu avionul, pe cheltuiala statului francez, aşteptând ca maşina să-i fie reparată într-un atelier. Într-o săptămână sau două, se va întoarce să-şi ia maşina ca să plece în Spania.
În ziua expulzării, autorităţile explică că nu este vorba despre o trimitere forţată, ci despre o întoarcere voluntară. În schimb, când face bilanţul anului, Claude Gueant se face că uită că sunt întoarceri voluntare şi spune că sunt expulzări de străini care stau ilegal în Franţa.
Întoarcerea voluntară nu este acelaşi lucru cu expulzarea
În prezent, ajutorul umanitar pentru întoarcere nu mai serveşte la repatrierea persoanelor aflate în stare foarte precară. El a fost deturnat de la obiectivul lui iniţial chiar de guvern, ca să-i permită lui Gueant să câştige voturi de la extrema dreaptă pentru Sarkozy, mai arată blogs.mediapart.fr. Prin urmare, să vorbeşti de ARH şi să aduni apoi cifrele cu cea a expulzărilor, considerându-i pe românii prezenţi în Franţa de cel puţin trei luni „cetăţeni străini ilegali”, este pur şi simplu o escrocherie, pentru că întoarcerea voluntară nu este acelaşi lucru cu expulzarea.
Blogul menţionat îl sfătuieşte ironic pe ministrul de interne să acorde ARH celor 75 de milioane de turişti care vizitează anual Franţa şi atunci va fi campion mondial la... amestecarea cifrelor.
Cam o treime din această cifră reprezintă în realitate „întoarceri subvenţionate”, majoritatea persoanelor care au plecat din Franţa fiind romi originari din România.
Pentru a înţelege mecanismul care-i permite lui Gueant să vehiculeze cifra menţionată, trebuie adus în discuţie ajutorul umanitar pentru întoarcere (ARH) - un mijloc prin care se răspunde „situaţiei străinilor comunitari, ale căror condiţii de viaţă pe teritoriul francez se caracterizează printr-o extremă precaritate, atât în plan material cât şi sanitar sau psihologic”. „ARH se acordă străinilor a căror situaţie este foarte precară şi care stau în Franţa de cel puţin trei luni”, arăta Oficiul francez de Imigrare şi Integrare (OFII) într-o notă internă din martie 2010.
Pentru a putea încasa ARH, o persoană trebuie să fie pe teritoriul francez „de cel puţin trei luni” şi să se afle într-o situaţie „foarte precară”. Ajutorul cuprinde un bilet numai dus spre Bucureşti, 300 de euro pentru fiecare adult şi 100 de euro pentru fiecare copil. În marea lui generozitate, statul francez oferă chiar şi un excedent de bagaje, în caz că, în pofida stării lor extrem de precare, persoanele vizate ar dori să ducă câteva amintiri în România. Poate o statuetă a lui Sarkozy sau o enciclopedie a istoriei civilizaţiilor cu dedicaţie de la Gueant, scrie blogs.mediapart.fr.
În 2010 au fost acordate 9.761 de ajutoare umanitare de repatriere, dintre care 8.192 unor cetăţeni români, adică 84%. Prin urmare, este vorba despre o măsură cu ţintă clară. Deşi deschisă tuturor cetăţenilor UE, ea îi vizează practic doar pe români. Nu s-a făcut public încă bilanţul pentru 2011, însă ordinul de mărime ar fi acelaşi.
Pentru o familie cu trei copii, ARH reprezintă salariul pe patru luni în România, ţară în care salariul minim este printre cele mai scăzute din Europa. Este o sumă semnificativă pentru nişte cetăţeni europeni care pot veni şi pleca liber din Franţa.
„Ne întoarcem peste trei săptămâni, când începe şcoala”
Decembrie 2011, Lyon. În faţa gării, circa 20 de romi dansează, cântă şi se fotografiază, spre mirarea trecătorilor. Se vede că nu sunt în Franţa de multă vreme, altfel ar fi ştiut că nu trebuie să atragă atenţia poliţiei. Sunt din localitatea Tinca (România) şi tocmai au sosit din Geneva cu trenul. Când sunt întrebaţi de ce au venit în Franţa, unul din ei arată o hârtie cu antetul OFII care cuprinde „informaţii de întoarcere”. Niciunul din ei nu fusese înainte în Franţa şi au venit special ca să primească ajutorul de întoarcere. După câteva săptămâni, la punctul de întâlnire stabilit de OFII pentru a-i expulza pe români cu un avion charter în România, un grup de oameni dansează, cântă şi se fotografiază. Romii din Tinca se întorc acasă, fiecare cu 300 de euro, oferiţi cu generozitate de contribuabili. Sunt fericiţi şi repetă într-o franceză aproximativă „merci la France”.
Ianuarie 2011, Villeurbanne. Într-o cămăruţă trăiesc, înghesuiţi ca sardelele, cam 15 persoane, printre care Marcel. Este în Franţa de peste 10 ani şi vorbeşte foarte bine franceza. O parte din familia lui tocmai a sosit din România: „Am venit acum o săptămână ca să luăm 300 de euro. Unchiul meu şi-a cumpărat în România câteva capre cu banii din Franţa. Drumul până aici ne-a costat pe fiecare 50 de euro, iar la întoarcere cei care ni i-au împrumutat ne aşteaptă să le dăm banii înapoi”, spune un ocupant al camerei. Marcel adaugă: „OFII întreba înainte de câtă vreme eşti în Franţa. Acum nu mai întreabă nimic. Nu le pasă. Chiar dacă ai venit ieri, te pun pe listă şi iei banii”.
Răspunzând la o întrebare pe această temă cu ocazia vizitei la Lyon a preşedintelui OFII, Arno Klarsfeld, un funcţionar al Oficiului a recunoscut că suma se primeşte doar pe baza unei declaraţii. Nu se face nicio verificare în privinţa duratei de şedere în Franţa a cetăţenilor români care cer ARH. De altfel, nici nu s-ar putea face o asemenea verificare din moment ce românii, membri ai UE, pot circula liber.
Dacă ajutorul umanitar de întoarcere atrage în Franţa români care vin special pentru a-l încasa, există totuşi şi familii bine integrate, aflate pe teritoriul francez de câţiva ani, care-l primesc pentru o călătorie în România şi care revin după câteva zile. La penultimul charter care a plecat din Lyon, pe 20 decembrie, printre cele circa o sută de persoane, se afla şi o tânără elegantă, cu palton de blană şi cu geanta de piele doldora de cadouri. Un membru al unei asociaţii a recunoscut-o şi a întrebat-o: „Eşti în Franţa de cel puţin cinci ani, viaţa ta este aici, de ce pleci?”. Femeia i-a răspuns: „Petrec Crăciunul cu familia, în România, şi mă întorc în ianuarie. Cu cei 300 de euro pe care i-am primit am cumpărat cadouri la toată familia şi chiar la prieteni. În plus, Franţa îmi oferă şi călătoria, doar n-am să refuz!”.
În luna februarie, într-un alt grup de circa 50 de români care aşteaptă să urce în autobuze şi să meargă la aeroportul Satolas din Lyon, se află şi doi copii care tremură sub o pătură. Mama lor ţine în braţe un altul, la fel de îngheţat. Ea explică de ce merge în România, cu bărbatul şi cei patru copii: „Tata este foarte bolnav, aşa că merg cu copiii să-l vedem. Ne întoarcem peste trei săptămâni, când începe şcoala”.
Recordul pentru cea mai scurtă şedere în Franţa îi aparţine însă Mariei. Perfect integrată în Spania, unde stă de cinci ani, a rămas în pană cu maşina când se ducea în România pentru nişte acte. La sfatul familiei, s-a dus la OFII din Lyon şi a reuşit astfel să plece cu avionul, pe cheltuiala statului francez, aşteptând ca maşina să-i fie reparată într-un atelier. Într-o săptămână sau două, se va întoarce să-şi ia maşina ca să plece în Spania.
În ziua expulzării, autorităţile explică că nu este vorba despre o trimitere forţată, ci despre o întoarcere voluntară. În schimb, când face bilanţul anului, Claude Gueant se face că uită că sunt întoarceri voluntare şi spune că sunt expulzări de străini care stau ilegal în Franţa.
Întoarcerea voluntară nu este acelaşi lucru cu expulzarea
În prezent, ajutorul umanitar pentru întoarcere nu mai serveşte la repatrierea persoanelor aflate în stare foarte precară. El a fost deturnat de la obiectivul lui iniţial chiar de guvern, ca să-i permită lui Gueant să câştige voturi de la extrema dreaptă pentru Sarkozy, mai arată blogs.mediapart.fr. Prin urmare, să vorbeşti de ARH şi să aduni apoi cifrele cu cea a expulzărilor, considerându-i pe românii prezenţi în Franţa de cel puţin trei luni „cetăţeni străini ilegali”, este pur şi simplu o escrocherie, pentru că întoarcerea voluntară nu este acelaşi lucru cu expulzarea.
Blogul menţionat îl sfătuieşte ironic pe ministrul de interne să acorde ARH celor 75 de milioane de turişti care vizitează anual Franţa şi atunci va fi campion mondial la... amestecarea cifrelor.
