17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai mult de 125.000 de refugaţi de la începutul ofensivei asupra Mosul
Mai mult de 125.000 de refugaţi de la începutul ofensivei asupra Mosul
Peste 125.000 de irakieni şi-au părăsit căminele de la începutul operaţiunii pentru recucerirea oraşului Mosul din mâinile grupării Statul Islamic (SI), la 17 octombrie 2016, a anunţat ONU, informează AFP.
"Odată cu intensificarea operaţiunilor militare la Mosul, numărul de refugiaţi a crescut în mod considerabil, cu peste 9.000 de persoane care au fugit din oraş în numai patru zile", potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
După o pauză de două săptămâni, forţele irakiene au lansat în 29 decembrie 2016 "a doua fază" a ofensivei lor, provocând o intensificare a luptelor în partea de est a oraşului Mosul.
Şeful unei forţe de elită pe acest front a afirmat duminică pentru AFP că trupele irakiene deţin deja controlul a peste 60% din zonele estice ale Mosulului.
Corespondenţi ai AFP au relatat despre "grupuri de civili care fug în aceste zile, pe jos, din calea luptelor, ducându-şi lucrurile în saci din plastic".
Organizaţiile umanitare sunt îngrijorate de posibilitatea ca operaţiunea împotriva fiefului SI să nu ducă la o deplasare în masă, de peste un milion de civili.
Cifra este încă departe de a fi atinsă, însă numărul de refugiaţi creşte pe măsura avansării forţelor irakiene, care nu au intrat încă în cartierele cele mai populate ale oraşului.
Mai mult de 33 de milioane de persoane sunt refugiate pe teritoriul Irakului şi aproape o treime dintre ei au nevoie de ajutor umanitar, potrivit ONU. 

Articole înrudite