Există un loc în ţara noastră în care viaţa ar merge mai departe chiar şi după un război nuclear. Este opinia unuia dintre cercetătorii care au vizitat Peştera Movile, din Dobrogea (în apropiere de Mangalia). Şi asta pentru că în această peşteră cu adevărat specială din România, viaţa subterană NU depinde de cea de la suprafaţă. La Movile, a fost descoperit un cerc complet închis, un ecosistem în sine, total independent de suprafaţă.
Peştera a fost descoperită întâmplător în 1986, de un grup de cercetători români care studia solul în vederea construirii unei centrale electrice în apropierea Mării Negre.
Studiul amănunţit al peşterii a dus la identificarea a 35 de specii noi de animale. Printre creaturile descoperite în peşteră se află şi un miriapod de circa 10 centimetri, a cărui muşcătură este veninoasă.
Ineditul descoperirii constă însă în existenţa primului ecosistem din lume a cărui viaţă se bazează pe chemosinteză. Absenţa luminii solare duce la eliminarea posibilităţii de a obţine hrana prin fotosinteză, de aceea organismele aflate aici s-au adaptat la condiţiile de mediu. Utilizând energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat, microorgansimele foloseau chimiosinteza pentru a-şi procura hrană. Acest procedeu a dus la formarea unui strat cu aspect lăptos, plin cu microorganisme, care au constituit hrană pentru celelalte animale aflate în peşteră, ei fiind ultima verigă a lanţului alimentar. Acest sistem autosusţinut nu a fost niciodată întâlnit la suprafaţa Terrei.
Speologul Cristian Lascu nu a găsit dovezi ale provenienţei apei din exterior. Teoria elaborată de acesta este că apa de la suprafaţa României conţine un izotop, consecinţă a dezastrului de la Cernobîl, iar dacă această apă ar fi fost de la suprafaţă ar fi trebuie să conţină implicit şi acest izotop. Însă testele au arătat că era inexistent. Apa provenea dintr-o rezervă subterană care se pare că a fost păstrată aici timp de 2500 de ani. Neprimind alimentaţie din exterior, s-a creat un ecosistem închis, total diferit de cele aflate la suprafaţă. Printre speciile noi de carnivore găsite aici se numără doi pseudoscorpioni, un miriapod, o specie nouă de lipitoare, patru păienjeni şi un scorpion de apă, diferit de rudele sale cunoscute.
Locuitorii subterani au o culoare pală, iar ceea ce îi diferenţiază complet de rudele lor de la suprafaţă este lipsa totală a vederii şi antenele de proporţii gigantice pe care le folosesc pentru a se deplasa pe întuneric.
Simpla prezenţă umană în acest loc ameninţă serios viaţa ecosistemului, deoarece simplul proces respirator poate cauza dezechilibre, prin modificarea nivelului de oxigen şi de dioxid de carbon din peşteră. De aceea, este permisă intrarea a cel mult trei persoane o dată.
Larry Lemke de la centrul de cercetare NASA a asemănat condiţiile de viaţă din peştera Movile cu cele de pe Marte.
Descoperirea acestei peşteri nu i-a inspirat doar pe cercetători, ci şi pe scenariştii americani, care au scris o poveste plecând de la această descoperire, culminând cu producţia filmului „The cave” în 2005, în regia lui Bruce Hunt.