Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat recent o nouă testare a unui "lansator de rachete multiple de foarte mare dimensiune", a anunţat agenţia nord-coreeană KCNA, dând de înţeles că ar putea fi vorba de ultimul test de acest tip, informează AFP, citat de Agerpres.
Phenianul a lansat chiar în ziua de Thanksgiving, sărbătoare importantă în SUA, "două proiectile neidentificate", potrivit Seulului, în timp ce negocierile dintre Phenian şi Washington asupra programului nuclear nord-coreean se află în continuare în impas.
Premierul nipon Shinzo Abe a estimat că tirurile de rachete balistice constituie "o serioasă provocare" pentru comunitatea internaţională.
KCNA a publicat fotografii cu liderul nord-coreean zâmbind, îmbrăcat într-un pardesiu din piele neagră, asistând la acest test şi aplaudat de soldaţi.
O altă fotografie arată una dintre rachete înălţându-se spre un cer întunecat, în mijlocul flăcărilor provenite de la un sistem de lansare montat pe un camion din care se văd patru tunuri.
Acest test, care "a avut obiectivul de a evalua în sfârşit" capacităţile sistemului, "a demonstrat superioritatea militară şi tehnică a acestui sistem armat şi solida sa fiabilitate", subliniază KCNA, adăugând că liderul nord-coreean şi-a exprimat "profunda satisfacţie".
Această formulare dă de înţeles că acest test constituie un pas înainte în raport cu cel din septembrie, la finalul căruia agenţia nord-coreeană menţiona că unele aspecte mai trebuie încă testate.
Liderul nord-coreean s-a asigurat că "multe arme şi echipamente cu performanţe solide vor fi dezvoltate şi perfecţionate anul acesta pentru armată", a adăugat KCNA.
Limbajul folosit de agenţia de presă nord-coreeană lasă de asemenea de înţeles că acest test "ar putea fi ultimul" al unui lansator de rachete multiple de foarte mari dimensiuni, a explicat Rachel Minyoung Lee, analist principal pentru NK News, site american cu sediul la Seul ce furnizează informaţii şi analize cu privire la Coreea de Nord. "Coreea de Nord are suficiente arme pentru a întreprinde teste anul acesta şi chiar în 2020 dacă va dori", a adăugat ea.
Acesta este al patrulea test al unui lansator de rachete multiple de foarte mare dimensiune începând din luna august. Coreea de Nord a efectuat, de asemenea, tiruri de alte proiectile în ultimele luni pentru a-şi spori presiunile asupra Washingtonului.
După spectaculoasa detensionare din 2018 din peninsulă, negocierile dintre SUA şi Coreea de Nord se află într-un punct mort după eşecul celui de-al doilea summit dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, desfăşurat la Hanoi.