Iranul dispune de suficiente stocuri de uraniu îmbogăţit la 3,5% pentru ca în mai puţin de patru luni să aibă destul uraniu înalt îmbogăţit pentru a produce o bombă atomică, au afirmat miercuri mai mulţi experţi americani în faţa congresmenilor de la Washington, relatează AFP.
„Este clar că Iranul ar putea produce rapid o bombă atomică dacă se hotărăşte”, a declarat în plenul Comisiei pentru apărare din Camera Reprezentanţilor Stephen Rademaker, expert în cadrul Bipartisan Policy Center, organizaţie cu sediul în capitala SUA.
Teheranul a produs deja 3.345 kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,5%, suficient ca, după o îmbogăţire ulterioară, să aibă destul uraniu pentru două bombe atomice, a subliniat el, bazându-se pe informaţiile oferite de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
Cu aceste stocuri, iranienii „ar putea produce, într-un interval de la 35 la 106 zile, suficient material fisionabil pentru o armă nucleară”, a menţionat expertul amintit.
Potrivit lui David Albright, şeful Institutului pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), audiat, de asemenea, miercuri, Teheranului „i-ar trebui cel puţin patru luni pentru a dispune de suficient uraniu de calitate militară” pentru o bombă.
Pentru a fi utilizat într-o bombă atomică, uraniul 235 trebuie să fie îmbogăţit la aproape 90%. La începutul acestui an, secretarul american al apărării, Leon Panetta, afirmase că iranienilor le trebuie „aproximativ un an” pentru a produce suficient uraniu îmbogăţit necesar pentru o bombă atomică dacă se hotărăsc să deţină arme nucleare, stiuaţie ce ar reprezenta o „linie roşie” pentru Washington.
În uzinele de la Natanz şi Fordo, cele peste 9.000 de centrifuge iraniene produc lunar 158 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,5%, un ritm de trei ori mai mare decât înaintea primelor atacuri de la jumătatea anului 2009 al virusului informatic Stuxnet asupra acestor centrifuge, a precizat Stephen Rademaker.
Mai rău, în opinia lui, este că „până la sfârşitul anului”, Teheranul va dispune de suficient uraniu îmbogăţit la 20% - pragul fixat de reglementările internaţionale - pentru a produce o bombă „într-o săptămână”, termen pe care David Albright îl estimează la „minim o lună”.
„Este clar că Iranul ar putea produce rapid o bombă atomică dacă se hotărăşte”, a declarat în plenul Comisiei pentru apărare din Camera Reprezentanţilor Stephen Rademaker, expert în cadrul Bipartisan Policy Center, organizaţie cu sediul în capitala SUA.
Teheranul a produs deja 3.345 kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,5%, suficient ca, după o îmbogăţire ulterioară, să aibă destul uraniu pentru două bombe atomice, a subliniat el, bazându-se pe informaţiile oferite de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
Cu aceste stocuri, iranienii „ar putea produce, într-un interval de la 35 la 106 zile, suficient material fisionabil pentru o armă nucleară”, a menţionat expertul amintit.
Potrivit lui David Albright, şeful Institutului pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), audiat, de asemenea, miercuri, Teheranului „i-ar trebui cel puţin patru luni pentru a dispune de suficient uraniu de calitate militară” pentru o bombă.
Pentru a fi utilizat într-o bombă atomică, uraniul 235 trebuie să fie îmbogăţit la aproape 90%. La începutul acestui an, secretarul american al apărării, Leon Panetta, afirmase că iranienilor le trebuie „aproximativ un an” pentru a produce suficient uraniu îmbogăţit necesar pentru o bombă atomică dacă se hotărăsc să deţină arme nucleare, stiuaţie ce ar reprezenta o „linie roşie” pentru Washington.
În uzinele de la Natanz şi Fordo, cele peste 9.000 de centrifuge iraniene produc lunar 158 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,5%, un ritm de trei ori mai mare decât înaintea primelor atacuri de la jumătatea anului 2009 al virusului informatic Stuxnet asupra acestor centrifuge, a precizat Stephen Rademaker.
Mai rău, în opinia lui, este că „până la sfârşitul anului”, Teheranul va dispune de suficient uraniu îmbogăţit la 20% - pragul fixat de reglementările internaţionale - pentru a produce o bombă „într-o săptămână”, termen pe care David Albright îl estimează la „minim o lună”.
