De unde provine mâncarea aflată pe masă? În cazul ouălor sau ardeilor, ţara de provenienţă este afişată în rafturile supermagazinelor. Dacă este însă vorba despre o pizza congelată care conţine mai bine de 30 de ingrediente, lucrurile se complică. Ori, tocmai aceste informaţii sunt importante atunci când apar nereguli.
Scandalul cărnii de cal ia amploare. De când a devenit clar că în mai multe ţări europene carnea de cal a ajuns fără voie să figureze în meniu, autorităţile îi caută febril pe falsificatorii de etichete. Primele cazuri au fost depistate la mijlocul lunii ianuarie dar de atunci ancheta avansează anevoie. Sunt implicate, cu voie sau fără voie, supermarketuri din Irlanda, o firmă franţuzească care s-a aprovizionat din Cipru şi un depozit frigorific din nordul Germaniei. Urmele traversează întreaga Europă. Aparent, carnea de cal provine din România. Numai aparent, fiindcă nu există norme ale UE care să impună înregistrarea produselor prelucrate din carne. Iar reconstituirea traseului cărnii, de la consumator la producător, este foarte anevoioasă, dacă nu imposibilă. "Noi trebuie să înregistrăm, de exemplu, de la cine primim o marfă şi cui i-o livrăm", declară Rene Soldner, director al unei importante firme de logistică din Germania. El arată însă că alimentele trec prin foarte multe mâini de la producător până la consumator. Adesea li se schimbă şi ambalajul. De aceea se întâmplă să nu se mai ştie exact de unde provine un produs sau altul. "E posibil ca nici intermediarii să nu mai ştie exact care e provenienţa mărfii", afirmă Soldner.
"Normele pentru înregistrare sunt insuficiente", afirmă pe acest fundal Frank Waskow, reprezentant al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului din landul german Renania de Nord-Vestfalia. Maladia vacii nebune a impus în anii 90 reguli clare pentru carnea de vită, astfel că provenienţa ei este clară. Dar aceste norme se referă doar la carnea neprelucrată. Dacă această carne este numai pusă la sărat sau prelucrată minimal sub o altă formă, nu mai e necesară înregistrarea. În cazul unor produse cu multe ingrediente, cum ar fi lasagna sau pizza, originea este foarte dificil de aflat.
Dat fiind că transportul costă puţin, firmele sunt tentate să producă alimentele cât mai ieftin, indiferent de distanţe. De exemplu, cu câţiva ani în urmă a devenit cunoscut că firme germane nu ezitau să trimită raci prinşi în Marea Nordului până în Maroc spre a fi curăţaţi. Ulterior, produsul finit era readus în Germania şi pus în vânzare. Faptul că racii trebuiau transportaţi dus-întors pe o distanţă de 5000 de kilometri nu constituia un impediment, câtă vreme mâna de lucru este mult mai ieftină în nordul Africii decât în Germania.
Aşa stând lucrurile, la Bruxelles transportul alimentelor şi înregistrarea provenienţei lor a devenit prioritară. Un proiect de lege există deja, urmând să intre în vigoare în 2014. Noua lege va face obligatorie şi înregistrarea produselor din carne prelucrată. Cine va suporta însă costurile suplimentare generate de înregistrare - asta e încă subiect de dispută.
