17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Intenţia Marii Britanii de a părăsi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (Euratom) în momentul ieşirii ţării din Uniunea Europeană va afecta grav cercetarea în domeniul nuclear şi va periclita resursele energetice, a avertizat o comisie parlamentară britanică, într-un raport dat recent publicităţii, transmite Reuters.
Guvernul de la Londra susţine că Marea Britanie trebuie să părăsească Euratom ca parte a obiectivului său de a pune capăt jurisdicţiei Curţii de Justiţie a UE (CJUE) atunci când ţara va ieşi din blocul comunitar.
Euratom este cadrul UE pentru siguranţa şi dezvoltarea energiei nucleare, creând o piaţă europeană a bunurilor şi serviciilor nucleare şi stabilind respectarea standardelor internaţionale pentru controlul folosirii uraniului şi plutoniului. Deşi este separată juridic de UE, Euratom are aceiaşi membri şi este guvernată de instituţiile UE.
În raportul respectiv, Comisia pentru strategii în domeniile industrial, energetic şi al afacerilor a menţionat că golul apărut între momentul ieşirii Marii Britanii din Euratom şi cel al stabilirii unor acorduri alternative va afecta cercetarea, comerţul cu produse nucleare şi resursele de energie nucleară.
''Guvernul nu a reuşit să ţină cont de potenţialele consecinţe grave ale obiectivelor Brexit pentru sectorul nuclear'', a declarat parlamentarul laburist Iain Wright, preşedinte al comisiei respective.
Experţii sunt de părere că, dacă Marea Britanie părăseşte Euratom, există riscul ca noile proiecte să fie amânate sau suspendate.
Londra intenţionează să construiască noi reactoare nucleare în contextul neacoperirii necesarului de energie în deceniul următor. Cel mai mare astfel de proiect, în valoare de 24 de miliarde de dolari, Hinkley Point C, este construit de compania franceză EDF.
Marea Britanie a încheiat acorduri internaţionale de cooperare nucleară cu ţări din afara UE, care au la bază punerea în practică a unor mecanisme de siguranţă ale Euratom. De asemenea, sunt necesare noi înţelegeri comerciale pentru combustibili nucleari.
Stocul de plutoniu al Marii Britanii la obiectivul său nuclear de la Sellafield este cel mai mare din lume, fiind supravegheat de oficiali Euratom.
''Împărtăşim temerea că noile acorduri pentru reglementarea activităţii nucleare vor dura mai mult de doi ani'', menţionează raportul, făcând referire la calendarul negocierilor privind Brexit-ul. De aceea, recomandăm guvernului să încerce să amâne ieşirea din Euratom, dacă este necesar, pentru a fi siguri că la data ieşirii noastre din UE vor fi în vigoare noi acorduri'', adaugă documentul citat.


Articole înrudite